Prima pagină » Știri politice » După Brașov, PSD marchează o nouă premieră într-un alt fief PNL

După Brașov, PSD marchează o nouă premieră într-un alt fief PNL

După Brașov, PSD marchează o nouă premieră într-un alt fief PNL
PSD se află pe primul loc în Timișoara, oraș condus de liberalul Nicolae Robu, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, pentru prima dată după anul 1989. Social-democrații au obținut cele mai multe voturi și la nivelul județului Timiș, potrivit Mediafax.

Biroul Electoral Județean a terminat, luni, în jurul orei 16.30, de centralizat voturile din cele 595 de secții din județul Timiș. Pentru prima dată după anul 1989, social-democrații se află pe primul loc la Timișoara, la alegerile parlamentare, obținând 28% din voturi pentru Camera Deputaților și peste 29% pentru Senat. Asta în timp ce PNL a obținut pentru Camera Deputaților 25% din voturile exprimare de timișoreni, iar pentru Senat – 27%.

La nivelul județului Timiș, PSD a obținut cu zece procente mai multe voturi decât PNL, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat.

Astfel, PNL a obținut, în județul Timiș, pentru Camera Deputaților, 25,57%, potrivit rezultatelor finale ale BEJ Timiș, în timp ce PSD a fost votat de 35,42% din electori. De asemenea, USR a fost votat de 12,66% din timișeni, ALDE a obținut 5,94%, PMP – 5,69%, iar UDMR – 3,92%.

La Senat, social-democrații au obținut 37,42% din voturile exprimate de timișeni, fiind urmați de PNL cu 27,16%, USR – 12,34%, ALDE – 5,82%, PMP – 5,61% și UDMR – 3,87%.

Județul Timiș va avea zece deputați și patru senatori. Potrivit partidelor din județ, viitorii parlamentari sunt:

Camera Deputaților: Călin Dobra (PSD), Alfred Simonis (PSD), Adrian Pau (PSD), Bianca Gavriliță (PSD), Marilen Pirtea (PNL), Ben Oni Ardelean (PNL), Pavel Popescu (PNL), Cătălin Drulă (USR), Marian Cucșa (ALDE) și Cornel Sămărtinean (PMP).

Senat: Eugen Dogariu (PSD), Adrian Diaconu (PSD), Alina Gorghiu (PNL) și Nicu Fălcoi (USR).

Situația s-a repetat la Brașov, unde PSD a obținut peste 35% atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, depășind astfel PNL pentru prima dată după 26 de ani.

Potrivit BEJ Brașov, care a centralizat toate datele de la cele 447 de secții din județ, la Camera Deputaților PSD a obținut 36,71% (71.162 voturi), PNL – 21,01% (40.738 voturi), USR – 13,93% (27.016 voturi), UDMR – 6,10% (11.825 voturi) și ALDE – 5,93% (11.507 voturi).

La Senat, PSD a câștigat alegerile cu 35,58% (72.846 voturi) urmat de PNL – 21,84% (42.342 voturi), USR – 14,79% (28.664 voturi), UDMR – 6,18% (11.983 voturi) și ALDE – 6,24% (12.096 voturi).

Prin urmare, Brașovul va avea în Camera Deputaților trei social-democrați, doi liberali și un deputat USR.

În Senat, brașovenii vor avea patru locuri.

Citește și