Rezoluția PSD pe tema statului paralel a fost calificată de, joi, de Klaus Iohannis drept „o glumă proastă”, președintele susținând că persoanele cu probleme penale ajunse în fruntea statului nu vor decât să-și „scape pielea”. Iohannis a adăugat că ar fi trebuit ca Liviu Dragnea să demisioneze după ce a fost pus sub urmărire penală de DNA în dosarul Tel Drum, calificând tot ceea ce a urmat după acest moment drept un circ.
„Este o glumă destul de proastă asta cu statul paralel. Sper ca românii să înțeleagă că nu există statul paralel. Cu așa rezoluții se situează singuri la marginea unui comportament democratic. Este greșit ca în conducerea statului să ajungă oameni cu probleme penale, ajung acolo și vor să își apere pielea proprie, nu pielea romanului(…) Cred că trebuie să demisioneze(Liviu Dragnea – n.r). Trebuia nici să se nu ajungă acolo. Acest tip de circ cu victimizări nu fac bine”, a declarat Iohannis.
Șeful statului a susținut, răspunzând unei întrebări, că este pus adeseori în situații neplăcute în timpul întâlnirilor cu șefi de stat și de guvern care, spune el, nu înțeleg cum s-a ajuns în situația în care două din cele mai importante persoane în stat, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au probleme penale.
„Îți pui mâinile în cap și te gândești ce se întâmplă acolo. Vă dați seama ce întrebări interesante primesc de la alți șefi de stat. Lumea nu înțelege cum s-a putut ajunge aici și cum românii tolerează o asemenea abordare în fruntea statului. Nu mă simt stânjenit, dar nu pot să evit aceste întrebări și chiar dacă găsesc explicații care țin de statul de drept e totuși neplăcut cum e posibil ca numărul doi și trei în stat să fie implicați în cercetări penale”, a spus Iohannis.
Cu toate problemele penale însă, președintele i-a invitat pe Dragnea și Tăriceanu la parada de 1 Decembrie, deși anul trecut i-a șters de pe listă tocmai din cauza dosarelor în care cei doi sunt implicați.
„Anul trecut, într-adevăr, nu am invitat pe toată lumea, fiindcă am vrut să subliniez că există oameni care au probleme care, după părerea mea, sunt foarte mari. Însă, am constatat în același timp, că românii își doresc ca în conducerea statului să existe o bună înțelegere. Acum, nu întotdeauna este posibilă această bună înțelegere, dar anul acesta, de Ziua Națională, am hotărât să invit oamenii după funcții, după merite. De exemplu, dacă cineva a fost ales parlamentar, are un merit că a convins un număr important de alegători. Deci, una peste alta, am luat lista de protocol așa cum există ea, și avem o legislație nouă în materie și am invitat pe toată lumea”, a explicat șeful statului.