Prima pagină » Știri politice » După ce a găsit „o situație neplăcută” la PSD București, Dragnea l-a înlocuit pe Negoiță cu Firea. „E principala opțiune pentru Primărie”

După ce a găsit „o situație neplăcută” la PSD București, Dragnea l-a înlocuit pe Negoiță cu Firea. „E principala opțiune pentru Primărie”

După ce a găsit „o situație neplăcută
Gabriela Firea îi ia locul lui Robert Negoiță la șefia PSD București, decizia fiind luată azi, în Comitetul Executiv. Liviu Dragnea a susținut că Negoiță și-a dat demisia. De asemenea, conducerea PSD a decis suspendarea lui Cristian Rizea de la sectorul 5, pentru șase luni.

Gabriela Firea este noul șef al organizației PSD București, în locul lui Robert Negoiță, ea fiind și principala opțiune a PSD pentru candidatura la Primăria Capitalei, a anunțat marți Liviu Dragnea.

Președintele PSD Liviu Dragnea a precizat că decizia finală privind candidatura la Primăria Capitalei va fi luată după sondajele interne finale, când va fi anunțat oficial candidatul.

El a mai spus că șeful organizației PSD București Robert Negoiță, implicat într-un conflict cu social-democrații din sectorul 5, și-a dat demisia din fruntea filialei. El va fi însă secretar general pe regiunea București-Ilfov.

De asemenea, liderul PSD de la Sectorul 5, Cristian Rizea, a fost suspendat din partid.

Știre în curs de actualizare.

Autor

Citește și