După ce a primit „punctul de vedere al experților”, Tăriceanu sesizează CCR pe dosarul Belina
„În ceea ce privește sesizarea CCR, v-am spus ieri că aștept punctul de vedere al experților. Între timp mi l-au prezentat azi de dimineață, prin urmare luni, săptămâna viitoare voi depune sesizarea la Curtea Constituțională”, a declarat Tăriceanu.
Marți, Liviu Dragnea a anunțat că proiectul de sesizare la Curtea Constituțională pentru un potențial conflict între DNA și Guvern este gata, fiind de părere că „se va ajunge” la această acțiune.
Întrebat dacă a discutat cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în acest sens, Dragnea a spus: „Da. Este făcut proiectul și cred că astăzi sau mâine e forma finală”.
Întrebat dacă se va discuta miercuri în coaliție pe această temă, liderul PSD a răspuns: „S-ar putea să fie un subiect și ăsta. Cred că e bine să discutăm”.
Dragnea a anunțat, acum o săptămână, că Tăriceanu va fi cel care va sesiza CCR în această speță. Ulterior, însă, președintele Senatului a negat parțial declarația lui Dragnea, menționând că a cerut serviciilor Senatului să facă o analiză despre această sesizare, urmând ca o decizie să fie luată în coaliție.
Marți, șeful Senatului a declarat însă că în cursul acestei săptămâni va decide dacă va sesiza Curtea Constituțională în legătură cu dosarul Belina, în baza opiniilor pe care le vor formula experții pe drept constituțional de la Senat.
„Am cerut experților care lucrează în Senat pe probleme de drept constituțional să facă o analiză a acestei situații și, în momentul în care voi avea propunerea finală și concluziile privind oportunitatea sesizării Curții Constituționale, vă voi anunța. Nu va dura foarte mult. Doresc ca în această săptămână această problemă să fie rezolvată. Aștept câteva elemente suplimentare privind conținutul sesizării și oportunitatea ei”, spunea atunci Călin Popescu-Tăriceanu.