Prima pagină » Știri politice » După ce au fost filmați cum votează, parlamentarii au făcut brusc alergie la camere. NOILE REGULI pe care vor să le impună

După ce au fost filmați cum votează, parlamentarii au făcut brusc alergie la camere. NOILE REGULI pe care vor să le impună

După ce au fost filmați cum votează, parlamentarii au făcut brusc alergie la camere. NOILE REGULI pe care vor să le impună
Deputații vor să interzică jurnaliștilor să filmeze votul secret cu bile, urmând ca în ședința Biroului Permanent de luni să se ia în discuție modificarea articolului din Regulament referitor la accesul presei în sala de plen, potrivit stenogramei BP

Discuțiile consemnate în stenograma Biroului Permanent au avut loc miercuri, ora 15.00, după ce plenul Camerei a respins cererile DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului Sebastian Ghiță. Votul a fost secret cu bile, potrivit Regulamentului.

„Camerele de luat vederi împietează asupra secretului votului”, a susținut vicepreședinte social-democrat al Biroului Permanent, Florin Iordache, cerând în ședința de miercuri modificarea Regulamentului Camerei Deputaților pentru le interzice jurnaliștilor să filmeze votul cu bile.

„Domnule președinte, înțeleg că există o hotărâre a Biroului permanent încă din 2001 vizavi de posibilitatea amplasării camerelor TV la votul final sau la votul cu bile. Din punctul meu de vedere, astfel de camere de luat vederi împietează asupra secretului votului și de aceea eu aș vrea, dacă nu acum, poate la viitoarea ședință de Birou permanent, acest articol să-l modificăm, astfel încât la votul final să nu poată fi instalate camere de luat vederi care să impieteze asupra secretului votului”, a declarat Florin Iordache, potrivit stenogramei.

La rândul său, deputatul UDMR Mate Andras Levente a afirmat că dacă instituția Parlamentului se vrea respectată atunci secretul votului trebuie să fie asigurat.

„Într-adevăr, sunt puține Parlamente în care presa și cei care nu sunt demnitari – deputați sau senatori – au acces în sala de plen. Dacă noi vrem ca această instituție să fie respectată, atunci trebuie să respectăm anumite reguli și noi. Atunci când Statutul deputatului și senatorului spune de votul secret și atunci când Regulamentul Camerei Deputaților vorbește de votul secret, aceasta înseamnă că cei care conduc ședința sau cei care asigură desfășurarea votului trebuie să asigure acest secret al votului. Acest lucru, din punct de vedere al dreptului, înseamnă dreptul deputatului sau al senatorului de a-și exercita votul secret”, a susținut deputatul UDMR.

Mate Andras Levente a susținut că neprotejarea dreptului la vot secret se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, spunându-le colegilor că s-ar putea trezi cu o plângere penală.

„Atunci când deputatului i se lezează acest drept de către cel care trebuie să asigure, încalcă dispozițiile articolului 297 din Codul penal nou, care spune foarte clar, coroborat cu articolul 308 din Codul penal, care vorbește că și deputatul și senatorul sunt funcționari publici. Adică fapta funcționarului public, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, adică cel care trebuie să asigure secretul votului, care nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și, prin aceasta, cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor, adică dreptul la votul secret, sau a intereselor legitime, adică dreptul de a putea vota secret, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică. Eu cred că trebuie să asigurăm pentru fiecare deputat, pentru că, altfel, ne putem trezi cu această plângere penală”, a susținut Mate Andras Levente.

Președintele Camerei Deputaților Valeriu Ștefan Zgonea le-a propus membrilor BP și liderilor grupurilor parlamentare ca în ședința BP de luni să facă propunerea pentru schimbarea Regulamentului Camerei Deputaților.

„Eu vă propun în felul următor: luni, la Biroul permanent, liderii grupurilor parlamentare și membrii Biroului permanent să aibă decizia din 2001 și modificarea din 2010 și, în funcție de aceasta, liderii sau cineva care vrea să facă o propunere, să aibă o majoritate, facem modificarea”, a declarat deputatul PSD Valeriu Zgonea.

Valeriu Zgonea i-a informat, anterior, pe membri BP că printr-o decizie din anul 2001, modificată în anul 2010, „jurnaliștii acreditați la Camera Deputaților, menționați în capitolul I, art.1, alin.1, rămân pe durata desfășurării ședințelor plenare în spații special amenajate pentru presă sau care se alătură echipei de filmare în locul stabilit pentru instalarea camerei de luat vederi. Lojile presei sunt situate în balconul unu, numerele 1, 2, 10 și 11 și sunt astfel amenajate încât să nu fie permisă circulația către lojile destinate presei și cele destinate publicului”, potrivit stenorgramei BP.