După ce Gorghiu amenințat că-l revocă de la șefia Senatului, Orban îi face o propunere neașteptată lui Tăriceanu
”Sunt dezamăgit de gestul domnului Tăriceanu de a trece în barca PSD și a guvernului Ponta, atunci când PNL nu a mai suportat umilința permanentă la care am fost supuși de PSD și a decis să treacă în opoziție. Din păcate pentru domnul Tăriceanu a considerat, în acel moment, că îi stă mai bine în susținerea domnului Ponta. Această rătăcire sper să ia sfârșit mai devreme sau mai târziu, iar eu cred că locul oricărui liberal este în PNL (…) În momentul în care, poate, se va încheia această legislatură și toate frământările și disputele și interesele care au dictat gesturile politice ale domnului Tăriceanu, poate domnul Tăriceanu își va aduce aminte că a fost membru al PNL 25 de ani și că această rătăcire trebuie să se încheie”, a afirmat Ludovic Orban la B1Tv.
Întrebat dacă vede posibilă o colaborare între ALDE și PNL la alegerile parlamentare, deputatul PNL a spus că aceasta nu ar fi exclusă. ”Eu nu exclud nicio variantă de colaborare cu oameni care își declară apartenența la doctrina liberală, la valorile liberale și care respectă istoria PNL”, a fost răspunsul lui Orban.
El a precizat că nu crede într-un sprijin acordat de UNPR în tentativa PNL de a-l demite pe Călin Popescu Tăriceanu de la șefia Senatului.
”După alegerile prezidențiale, PNL a fixat acest obiectiv politic, care nu a fost un secret pentru nimeni, obiectiv politic care, iată, până astăzi nu a fost atins pentru că domnul Tăriceanu a fost ținut în funcție, așa, ca un fel de marionetă a PSD și a UNPR. În ce mă privește, vă spun sincer că nu cred că ne putem baza pe ceea ce a mai rămas din UNPR în acest demers, pentru că e mult prea strâns legat de PSD”, a completat Orban.
Deputatul a fost întrebat dacă PNL ar mai continua demersul împotriva lui Tăriceanu, în condițiile în care acesta s-ar îndepărta de PSD și s-ar apropia de PNL, însă a explicat că acest lucru este puțin probabil în momentul de față.
”În momentul de față, atâta timp cât domnul Tăriceanu va sta alături de Dragnea, de Ponta, de Șova și de toată pleiada de persoane a PSD, în mod evident, noi nu putem să stopăm acest demers (…) atâta timp cât va spera că PSD îl va lua pe liste, astfel încât să îi ofere posibilitatea să mai obțină niște parlamentari în viitorul Parlament, nu va avea forța să se rupă de PSD”, a conchis Orban.
PNL a inițiat procesul de strângere de semnături pentru demiterea lui Călin Popescu Tăriceanu din funcția de președinte al Senatului, iar copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a precizat că s-ar fi adunat deja semnăturile necesare.
”S-au strâns deja voturile necesare pentru demararea acestei proceduri (înlocuirea lui Călin Popescu Tăriceanu din funcția de președinte al Senatului). Cred că sunt deja în jur de 50 de semnături, este nevoie de o treime pentru a putea fi depusă solicitarea la Biroul Senatului”, a declarat copreședintele PNL Alina Gorghiu.
Ea a afirmat că așteaptă ca UNPR să aibă o poziție publică, miercuri, și că mizează pe spijinul UNPR.
„Așteptăm ca UNPR să aibă mâine o poziție publică. Ne-am consultat și cu domnul Steriu, va avea o discuție și vor face publică o poziție. Nu vreau să anticipez, dar lucrurile merg în această direcție. UNPR a susținut public în diverse voci că este necesară schimbarea domnului Tăriceanu de la Senat. Nu vreau să anticipez, dar vă spun că mâine mizez pe acest lucru”, a mai spus Gorghiu.
Ea a precizat că nu a cerut semnăturile de la UNPR, afirmând că liderul acestui partid este plecat din țară și că liberalii mai pot aștepta până luni.
Copreședintele PNL a spus că pentru acest demers nu sunt necesare semnăturile PSD, însă voturile acestora sunt „binevenite”.