După Iohannis, liberalul Aristotel Căncescu obține anularea deciziei de incompatibilitate
După ce în urmă cu câteva luni primarul Sibiului, Klaus Johannis, prim-vicepreședinte al PNL, câștiga la Curtea de Apel Alba procesul intentat ANI, obținând anularea deciziei de incompatibilitate, colegul său de partid, Aristotel Căncescu, președintele C.J. Brașov și vice al PNL a scăpat și el marți, la Curtea de Apel Brașov, de eticheta „incompatibil” pusă de ANI. Alături de Johannis și de alți vreo 20 de primari din Sibiu și Brașov, Căncescu fusese declarat incompatibil de ANI în aprilie 2013, la scurt timp după ce edilul Sibiului devenise prim-vicepreședinte al PNL. Pentru toți membrii „lotului”, acuzația era aceeași: făceau parte, ca reprezentanți ai administrațiilor locale pe care le conduceau, din Consiliul de Administrație al SC Apă Canal SA Sibiu – societate comercială de interes regional înființată în 2009 pentru realizarea de proiecte de infrastructură cu finanțare europeană în localități din Sibiu și Brașov – lucru decretat de ANI drept ilegal. Primul care a contestat decizia de incompatibilitate a fost, cum arătam, edilul Sibiului, care, în toamna anului trecut, a câștigat la Curtea de Apel Alba procesul cu ANI, dosarul aflându-se acum la Înalta Curte de Casație și Justiție, care urmează să judece recursul declarat de Agenție împotriva sentinței Curții de Apel Alba. Marți, la Curtea de Apel Brașov, Căncescu a obținut și el câștig de cauză, judecătoarea Simona Gavrilă dispunând anularea raportului de evaluare prin care ANI îl declarase incompatibil. Sentința nu este irevocabilă, ANI putând să o atace cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
„Tehnica” trasului de timp
Dacă, imediat ce i-a fost comunicată, edilul Sibiului a atacat decizia de incompatibilitate la instanța competentă – Curtea de Apel Alba – Căncescu a prefera „tehnica” trasului de timp: a contestat decizia ANI la o instanță necompetentă, Tribunalul Brașov, unde judecătoarea Teodora Vârceoroveanu a ținut dosarul mai bine de jumătate de an înainte de a-l declina Curții de Apel Brașov. La fel a procedat și primarul Făgărașului, Sorin Mănduc, subaltern de partid al lui Căncescu, declarat și el incompatibil de ANI în „lotul johannis”, al cărui dosar a zăcut și el vreo șapte luni la Tribunalul Brașov, înainte ca judecătoarea Carmen Solcoi să constate că această instanță nu are competența de a-l judeca și să-l decline la rândul ei Curții de Apel Brașov, unde primul termen e programat pentru 21 martie curent.
Judecător înlocuit la ultimul termen, după respingerea unei cereri de abținere
Pe lângă trasul de timp, soluționarea procesului lui Căncescu cu ANI mai ridică un semn de întrebare: judecătoarea Simona Gavrilă, care a anulat decizia de incompatibilitate, a intrat în completul de judecată abia la ultimul termen, în 11 martie a.c. Până atunci, cauza fusese judecată – urmare repartizării aleatorii a dosarului – de magistratul Clara Elena Ciapă, care însă, chiar la primul termen, în 11 noiembrie 2013, făcuse o cerere de abținere. Motivul: tatăl ei este unul dintre subalternii lui Căncescu din Consiliul Județean Brașov, instituție în care are statut de funcționar public, angajat pe un post de consilier. Judecată în Camera de Consiliu, cererea de abținere a fost respinsă însă de judecătoarea Oana Boureanu, care a considerat că acest lucru nu poate constitui în nici un caz temei de suspectare a magistratului Ciapă de lipsă de imparțialitate. Cu toate acestea, la ultimul termen al procesului – singurul la care ANI a trimis un reprezentant – locul judecătoarei Ciapă fusese luat de colega sa de instanță Simona Gavrilă. „Doamna judecător Ciapă a trecut de la secția de contencios administrativ la o altă secție, făcuse cerere în acest sens cu mai multă vreme în urmă”, a sunat explicația purtătoarei de cuvânt a Curții de Apel Brașov, judecătoarea Mirela Șerban.