După o discuție de două ore cu ministrul Justiției, ambasadorul SUA a ajuns la o concluzie simplă. „Vom transmite o declarație comună”
„Am avut o discuție foarte eficientă cu domnul ministru Toader, în această dimineață, într-un spirit pozitiv, care trebuie să existe în cadrul parteneriatului nostru strategic. Vom transmite o declarație comună pe parcursul acestei zile. Discuțiile au avut loc într-un spirit de cooperare. Am făcut schimb de informații și păreri și abia aștept să lucrez mai departe cu ministrul și Guvernul”, a spus Klemm, după întâlnirea cu Tudorel Toader, de la sediul Ministerului Justiției.
Ministrul Justiției a declarat, luni seara, referitor la declarațiile ambasadorului SUA la București, Hans Klemm, care a susținut că își exprimă îngrijorarea în legătură cu modificarea legilor justiției, că poate este îngrijorat pentru că nu a propus ca procurorul general să fie numit de Senat.
„Poate (n.r. este îngrijorat) pentru că în proiectul de modificare a legilor justiției nu am propus sistemul cel mai democratic din SUA prin care procururorul general e numit de Senat. Mă gândesc să propun și eu ca procurorul general să fie propus de Senat și să tindem și noi spre acelasi standard de democrație", a declarat Tudorel Toader la Antena 3.
Ministrul Justiției a declarat că marți va avea o întâlnire cu ambasadorul SUA, în urma căreia va afla cum își motivează Hans Klemm îngrijorarea.
„Am văzut că media a titrat, oarecum specific modului de abordare, că ambasadorul a chemat ministrul Justiției la dialog. De principiu, nu poate să ma cheme la mine în birou. Daca mă chema la ambasadă, mergeam. E a treia oară când mă întâlnescu cu ambasadorul. Am primit la Ministrul Justiției mai mulți ambasadori, de fiecare dată la inițiativa dânșilor. Mi-a oferit mai multe variante de întrevedere, am oferit varianta mea, pe care a acceptat-o cu promptitudine. Aș fi preferat și motivarea exprimării îngrijorării. Discursul a fost prin media. Mâine o sa aflu, am să întreb, probabil, sau o să-mi spuna domnia sa. Deși e foarte posibil ca mâine să nu discutăm de legile justiției pentru că în vizitele anterioare m-a invitat să fac o vizită în SUA. Voi vedea mâine (marți-n.r.)", a mai spus Toader.
Reacția ministrului vine după ce ambasada a afirmat, referindu-se la propunerile de modificare a legilor justiției, că SUA au luat la cunoștință de acestea cu îngrijorare pentru independența sistemului judiciar și că statul de drept are nevoie de un sistem judiciar puternic și independent.