Eckstein cere DNA să verifice o retrocedare făcută de el când era ministru delegat pentru minorități
Peter Eckstein Kovacs s-a prezentat, miercuri, la DNA unde a spus că va depune o sesizare prin care va cere procurorilor anticorupție să verifice dacă a procedat în mod legal în legătură cu retrocedarea Colegiului „Szekely Miko” din Sf. Gheorghe către Episcopia Reformată a Ardealului
Fostul consilier prezidențial s-a prezentat, miercuri dimineață, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde a anunțat că va depune procurorilor o sesizare prin care le solicită acestora să verifice legalitatea și corectitudinea cu care s-a făcut retrocedarea imobilului respectiv.
Concret, a arătat Eckstein Kovacs, imobilul a fost retrocedat Episcopiei Reformate a Ardealului în anul 2000, când el era ministru delegat pe problemele minorităților.
Eckstein Kovacs a precizat că face acest demers judiciar pentru că, după retrocedarea clădirii, DNA a demarat o anchetă finalizată cu trimiterea în judecată a trei persoane, membri ai Comisiei de retrocedare, care până în prezent au fost condamnate de o instanță la pedepse cu închisoarea cu executare și cu restituirea imobilului către autorități.
„Colegiul Național Szekely Miko din Sf. Gheorghe, județul Covasna, a fost dat la biserica reformată. În 1999-2000 eu am fost ministru delegat pentru problemele minorităților. Între altele, aveam și atribuția de a stabili ce imobile să fie retrocedare minorităților naționale. Am promovat hotărârea 1334 din decembrie 2000, în care am inclus și această clădire. După retrocedare, cineva a făcut un denunț, iar trei persoane din Comisia de retrocedare sunt în fața instanței. Foarte mulți întreabă, și pe bună dreptate, cei care au executat actul normativ sunt la închisoare, cei ce l-au promovat nu răspund? Vreau să sesizez și să mi se răspundă clar dacă această propunere de retrocedare a fost legală, iar dacă se constată că a fost ilegală să suport rigorile legii”, a declarat Eckstein Kovacs la intrarea în sediul DNA.
Kovacs a arătat, răspunzând unei înrebări, că, în opinia sa, proiectul de ordonanță și documentația de retrocedare au fost întocmite în mod corect și legal, trecând prin mai multe filtre, precum Oficiul juridic sau Guvern. Cu toate acestea, el a arătat că trebuie ca procurorii anticorupție „să clarifice” rolul avut de el în cazul acestei retrocedări.
Întrebat despre situația juridică actuală a celor trei persoane anchetate de DNA și a clădirii în speță, Eckstein Kovacs a precizat că aceasta „este în suspensie”. „Situația juridică este în suspensie pentru că până la acest moment nu există o decizie definitivă în acel caz. Acest colegiu a fost retrocedat Episcopiei Reformate a Ardealului. DNA a pornit o anchetă, iar o instanță de judecată a considerat că retrocedarea a fost ilegală și a întors imobilul la autoritățile care nu îl vor. La vremea aceea nu exista o lege cadru ci o ordonanță de urgență 83/99 ce conținea o anexă cu imobilele ce pot fi retrocedate, iar ulterior s-a dat putere ministrului delegat să completeze acea anexă, ceea ce am și făcut. Am completat respectiva anexă cu mai multe imobile între care se afla și acest liceu”, a explicat el.
Despre cei trei membri din Comisia de retrocedare deferiți justiției de DNA, Kovacs a arătat că doi dintre ei au fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare fiecare, în vreme ce al treilea la o pedeapsă cu închisoare cu suspendare.
În documentul depus de Eckstein Kovacs la DNA se arată că dispozițiile din Hotărârea de Guvern 1334 au fost puse în executare de comisia specială de retrocedare în baza căruia dreptul de proprietate asupra imobilului a redevenit bisericii reformate.
În 1 septembrie, bisericile istorice maghiare din Transilvania vor organiza un protest amplu în municipiul Sfântu Gheorghe, față de sentința dată în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó”, manifestarea fiind susținută și de partidele maghiare, dar și de mai multe organizații civice.
În cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe, secretarul de stat Marko Attila a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Judecătoria Buzău. Totodată, Marosan Tamas, reprezentant al Eparhiei Reformate din Ardeal, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, în timp ce Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiției, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.
Recursul în acest caz urmează să fie judecat la Curtea de Apel Ploiești, primul termen fiind stabilit pentru 5 octombrie.