El este primul român din lume care a votat la PREZIDENȚIALE. Mesajul emoționant al preotului Mihai Mircea Corpodean, din Noua Zeelandă

El este primul român din lume care a votat la PREZIDENȚIALE. Mesajul emoționant al preotului Mihai Mircea Corpodean, din Noua Zeelandă
Foto: Facebook / Mircea Mihai Corpodean
Publicat: 22/11/2024, 11:44
Actualizat: 22/11/2024, 12:05

Vineri, 22 noiembrie 2024, ora 01:00 (ora României), a fost deschisă prima secție de votare din diaspora pentru alegerile prezidențiale, la Auckland, Noua Zeelandă. Preotul Mihai Mircea Corpodean, de la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ignatie Teoforul”, a fost primul cetățean român din lume care a votat.

Preotul Mihai Mircea Corpodean, o figură centrală a comunității românești din Noua Zeelandă, slujește la Parohia „Sfântul Ignatie Teoforul” de aproape 15 ani. Într-o declarație exclusivă pentru Gândul, primul votant român din lume a vorbit despre rolul său în comunitate și despre misiunea de a păstra spiritul românesc la mii de kilometri de țară.

15 ani în slujba comunității românești din Auckland

„Sunt în Noua Zeelandă de aproximativ 15 ani. Am venit aici în martie 2009 și de atunci am venit ca preot la Parohia „Sfântul Ignatie Teoforul”, parohia ortodoxă română din Auckland, și ne străduim de atunci să împlinim cât mai mult și cât mai bine slujirea încredințată în mijlocul comunității românești de aici, atât în latura spirituală, cât și în cea culturală și socială.

Au fost și sunt în continuare destul de multe provocări și încercări pe care le avem. Nu putem să schimbăm nici lumea în mijlocul căreia ne aflăm, nici societatea, nici regulile sau legile țării, însă putem să avem această încercare de a crea un mic spațiu românesc, de trăire românească, de trăire și simțire românească, creștinească, ortodoxă, și ne străduim pentru lucrul acesta cu tot ce ne stă în putere.

Încercările, după cum spuneam, au fost și sunt, și în ultimul timp ne-am bucurat de un sprijin mai substanțial, să zicem așa, mai important din partea Departamentului Românilor de Pretutindeni, prin finanțarea unui proiect pe care îl avem și care se află în derulare la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ignatie Teoforul” din Auckland: construirea unei săli social-culturale pe proprietatea parohiei noastre”, a spus parohul.

România, văzută din diaspora

Referindu-se la percepția sa asupra României, din perspectiva unui român aflat la mare distanță, preotul a spus: „E destul de greu să ne formăm o părere și o opinie foarte obiectivă din străinătate, din diasporă și în special de la mare distanță, pentru că provocările care sunt aici, în plan local, ne solicită și ne îndeamnă să ne implicăm și să facem față la aceste cerințe în mijlocul comunității și societății în care trăim. Pe de altă parte, suntem subiectivi, pentru că tot ceea ce vedem și felul în care ne raportăm la țară, la locurile natale, își capătă subiectivism printr-o emoție puternică ce încarcă toate amintirile. Sigur că vrem să ne aducem aminte și ne amintim, și vrem să fie și dorim să fie din bine în mai bine și foarte bine”.

Preotul a exprimat, de asemenea, îngrijorarea față de conflictul din proximitatea României, dintre Ucraina și Rusia, și a subliniat importanța păcii în regiune.

Ne rugăm la Bunul Dumnezeu ca să fie liniște, să fie pace. Avem toată nădejdea că lucrurile vor merge din bine în mai bine în ceea ce înseamnă România, o nădejde împletită cu o dorință și cu o voință de a se împlini această rugăciune a noastră, a mărturisit Mihai Mircea Corpodean.

În ceea ce privește informarea din campania electorală, preotul Mihai Mircea Corpodean a menționat că accesul la informații este mai facil pentru cei interesați.

Eu cred că se pot găsi informațiile relevante online, pe platformele de mediatizare și de socializare, și cei care își doresc să fie informați, cei care își doresc să afle mai multe despre cei care candidează și despre momentul care se derulează acum în România, vizavi de alegeri, au putut și pot să-și facă o părere personală cât de cât, indiferent dacă distanța față de țară e mai mare sau mai mică. Pentru că, la urma urmei, informațiile care se vehiculează și care circulă pot să fie purtătoare și încărcate de adevăr pentru cei care caută adevărul. Și cred că cei care, într-adevăr, sunt interesați de acest lucru pot să facă aceasta, a explicat primul alegător român din diaspora.

Preotul a subliniat și dificultățile cu care se confruntă comunitatea românească din Noua Zeelandă în ceea ce privește serviciile consulare, dar și eforturile corpului diplomatic de a veni în sprijinul cetățenilor români din regiune.

„Noi, aici, în Noua Zeelandă, nu avem nici consulat, nici ambasadă românească. Însă avem ambasada din Australia și consulatul de acolo, și ne-am bucurat de această înlesnire a exercitării dreptului de cetățean, să putem vota la această secție de votare din Auckland. Îl avem pe domnul Marian Ioan, consul onorific aici, pentru Noua Zeelandă, în Auckland. Atât prin dumnealui, cât și direct cu lucrătorii corpului diplomatic, funcționarii de ambasadă sau de la consulat, putem obține informațiile de care avem nevoie. Sigur, suntem, după cum spuneam, puțin restricționați în ceea ce înseamnă serviciile consulare, pentru că fie ne deplasăm noi în Australia, fie vin dânșii cu personalul lor din când în când aici, în Noua Zeelandă. Ne dau de veste, se mediază destul de mult venirea dânșilor când se apropie acel moment, ca cei ce se află în trebuință de documente, de acte, să se poată pregăti și să se poată bucura de efortul care se face pentru noi ca cetățeni români”, a mai spus Mihai Mircea Corpodean.

În încheiere, preotul a transmis un mesaj plin de emoție pentru cei care vor prelua conducerea țării.

Să dea Bunul Dumnezeu ca cei aleși să fie casnici ai lui Dumnezeu și să aibă grijă de grădina Maicii Domnului, care este țara noastră. România are nevoie de oameni dedicați, care să îi sprijine dezvoltarea, a declarat parohul Mihai Mircea Corpodean, în exclusivitate pentru Gândul.

Alegeri prezidenţiale 2024. Votul în străinătate a început

Votarea în străinătate la alegerile pentru alegerile prezidențiale a început vineri, 22 noiembrie 2024, ora 01:00 (ora României), când s-a deschis prima secție de votare, organizată la Auckland. (Detalii AICI)

Votul a început şi la secţiile din Australia, Japonia, Republica Coreea, China, Thailanda, Singapore, Hong Kong, Malaysia, Filipine şi Vietnam.

Potrivit site-ului prezenta.roaep.ro, 163 de persoane au votat în primele opt ore de la începerea votului în străinătate, care se va desfăşura pe durata a trei zile.

De asemenea, la secţia de votare din Auckland, Noua Zeelandă, prima deschisă, 11 persoane au votat.

Urmare a propunerilor transmise de MAE, realizate pe baza informaţiilor şi a datelor primite de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, au fost înfiinţate 950 de secţii de votare în străinătate, cu 35 mai multe faţă de cele 915 organizate cu ocazia procesului electoral din 9 iunie 2024, în care au fost aleşi reprezentanţii României în Parlamentul European.

Cetăţenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidenţiale la oricare din secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar, a precizat Autoritatea Electorală Permanentă.

Lista sediilor secţiilor de votare organizate de Ministerul Afacerilor Externe în străinătate pentru alegerile prezidenţiale din anul 2024 poate fi consultată pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, AICI.

CITEȘTE ȘI:

Începe votul pentru PREZIDENȚIALE. Prima secție din diaspora se deschide la 01:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă. HARTA interactivă

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. Tot ce trebuie să știi despre candidați și ordinea pe buletinele de vot. Unde și cum votezi la primul tur din 24 noiembrie

ROMÂNIA ALEGE. Sloganuri de criză în vremuri de ”război”. Mesajele principalilor candidați și controversele care au aprins campania pentru Președinție

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cum și-a apărut Angela Merkel moștenirea politică?