Elena Băsescu: Noi nu avem pe listă nici neveste disperate, nici pe cărătorii dânselor de genți

Elena Băsescu: Noi nu avem pe listă nici neveste disperate, nici pe cărătorii dânselor de genți
Publicat: 12/04/2014, 20:02

Elena Băsescu a declarat, la Sibiu, la lansarea candidaților Partidului Mișcarea Populară pentru alegerile europarlamentare, că lista PMP „este valoroasă”, cu „oameni de o certă și vastă cultură, care au obținut doctorate neplagiate la universități de renume din țară și străinătate”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Noi nu avem pe listă nici neveste disperate, nici pe cărătorii dânselor de genți, nici măcar pe nevasta domnului Eugen Tomac”, a spus Elena Băsescu.

Ea l-a salutat pe Dorin Cioabă, autointitulatul rege internațional al romilor, care se afla în sală, spunând că acesta este „un vechi prieten”.

Elena Băsescu, Elena Udrea, Cristian Preda, Teodor Baconschi și alți lideri ai PMP participă, sâmbătă, la Sibiu, la lansarea candidaților partidului pentru alegerile europarlamentare. Întâlnirea are loc într-un hotel de patru stele din centrul orașului, care îi aparține omului de afaceri Ilie Carabulea, aflat în arest.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Laurențiu Reghecampf o pune la zid pe Prodanca: 'Cum să-ți plătesc curentul când tu stai...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Ordinul UE, lege și în România. Se montează obligatoriu pe mașină de la 1 iulie...
Suntem spionați tot timpul. Oamenii care văd tot ce facem
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Xi Jinping și Vladimir Putin s-au întâlnit la summitul securității din Kazahstan
×