Elena Lasconi, candidata USR la prezidențiale, a participat la Sfânta Liturghie de la Iași: „Să fim uniți pentru a face din România o țară bună”
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, s-a alăturat pelerinilor de la Iași, luni, pentru a participa la slujba dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva, una dintre cele mai importante sărbători religioase din România.
Lasconi a transmis un mesaj de unitate și solidaritate, subliniind importanța valorilor creștine:
Sper ca această Sfântă sărbătoare a Cuvioasei Parascheva să ne aducă cu adevărat împreună pe noi, românii din România profundă, România tăcută și România oamenilor care muncesc cinstit. Să ne luăm timp și să ne aducem aminte de cea mai importantă lecție pe care o învățăm în creștinism: iubirea de aproape, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
Candidata USR a recunoscut provocările pe care le traversează societatea românească și dificultățile cu care se confruntă mulți cetățeni.
Știu că trăim vremuri în care cei mai mulți dintre noi au nevoie de ajutor, că ne simțim debusolați de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, că nu mai avem încredere că lucrurile s-ar putea schimba cumva, a adăugat ea. Dacă vrem de acum înainte să facem din România o țară bună, e nevoie să fim uniți. Pentru că atunci când suntem uniți, când facem lucrurile împreună, reușim să mutăm munții, a subliniat Elena Lasconi.
Prezența Elenei Lasconi la evenimentul religios de la Iași a venit într-un moment de pre-campanie electorală, unde mai mulți politicieni, candidați la alegerile prezidențiale, au fost prezenți în încercarea de a atrage un eventual capital electoral de imagine. (detalii AICI)
SURSA: Facebook – Elena Lasconi
CITEȘTE ȘI:
Marcel CIOLACU participă la slujba Sfintei Liturghii de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva