Elena Udrea a dispărut în noapte, într-o mașină cu geamuri fumurii. REPORTAJ GÂNDUL din noaptea alegerilor

Publicat: 03 11. 2014, 01:31
Actualizat: 03 11. 2014, 07:51

La intersecția dintre Nicolae Iorga și Henri Coandă, dai, la o cotitură, de o clădire măricică, albă. După nici doi pași te convingi că acela este sediul PMP.  Încă de la intrarea în curtea sediului, figura Elenei Udrea te întâmpină zâmbind, lipită pe cele cinci afișe de pe gardul de beton. „Bună pentru educație, bună pentru modernizare, bună pentru investiții, bună pentru România”. Totul pare pregătit pentru o victorie, până și trandafirii din față au fost tăiați încă de dimineață.

FOTO: Sorina Ionașc// Gândul

Pe la 18.45, și-a făcut apariția și președinta. Într-un ținută bleu din cap până-n picioare, cu rochie, pardesiu și pantofi aproape în aceeași nuanță, trece de jurnaliști fără să facă nicio declarație. Doar o banală invitație pentru ca ei să intre în sediu, unde e cald. Ce-i drept, afară începe să-ți crape pielea de frig, iar degetele încep să-ți amorțească. Așteptarea jurnaliștilor este răsplătită, președintele PMP Diaspora, Eugen Tomac, face declarații.

FOTO: Sorina Ionașc// Gândul

Într-un discurs monoton, din care tot ce s-a înțeles a fost faptul că-i cere demisia ministrului de Externe, Titus Corlățean, pentru haosul din secțiile de votare din străinătate, Tomac se retrage. Fără prea multă glorie.

Înăuntru, liniște. Liderii PMP parcă au intrat în pământ. În realitate, sunt ceva mai sus, prin birourile de la etaj. Doar Ciprian Rogojan, senator PMP, mai coboară, din când în când, într-un fel de inspecție, sub pretextul că iese la țigară. Nu vrea însă să fie fotografiat cu țigara în mână, așa că încearcă să se ferească.

Între timp, cum în sediul PMP domnește liniștea și încordarea, în curte au început să se adune câțiva susținători. Vreo patru-cinci, mai exact. În sediu, tot liniște. Noroc cu jurnaliștii că mai fac ceva zarvă, comentând ultimele rezultate furnizate de Biroul Electoral Central.

Însă agitația începe abia pe la 20:50, când se apropie închiderea urnelor. Și, implicit, declarația Elenei Udrea. Să iasă la 21:02, să iasă la și-un sfert, staff-ul PMP e nehotărât. Unul câte unul, încep să coboare liderii PMP și susținatorii Elenei Udrea. Gabriel Berca, Cristian Petrescu, Aurelian Pavelescu, Ciprian Rogojan, Gelu Vișan și, nu în ultimul rând, Edmond Tălmăcean. De data asta, fără mișcări de dans a la Michael Jackson.

FOTO: Sorina Ionașc// Gândul

Adunați frumos, făcându-i culoar de trecere candidatei, pemepiștii o așteaptă, în poziție de drepți, în fața sediului. Coborând parcă din turn, întocmai ca o domniță medievală, Elena Udrea își face apariția.

MEDIAFAX FOTO// MARIUS DUMBRĂVEANU

Tot bleu, în fața pupitrului, își anunță victoria falsă, de candidat pe locul trei, înfrânt de marile structuri politice din România. O declarație scurtă, de câteva minute, după care nu a acceptat întrebări. Elena Udrea s-a retras, în aceeași liniște de la etajul superior al sediului PMP.

FOTO: Sorina Ionașc// Gândul

După nici jumătate de oră, pe la 21.30, doar ce se așezaseră bine, jurnaliștii se agită și ies ca un uragan în față. Din spatele clădirii, iese un 4×4, cu geamuri fumurii. Udrea stă pe bancheta din spate. Însă geamurile fumurii tot au lăsat să se întrevadă un zâmbet.

Intrăm din nou în sediu. Cinci minute de liniște, apoi iar agitație. Motivul, a plecat și mama Elenei Udrea din sediul PMP.

Ușor, ușor, liderii PMP încep să se retragă. Își iau la revedere și părăsesc sediul partidului. Pe la 22.30, jurnaliștii urmează exemplul pemepiștilor. Aproape dezamăgiți, „alegeri prezidențiale mai triste și mai liniștite ca astea nu au mai văzut”.

Miezul nopții mă prinde alături de alți doi reporteri și doi cameramani. Doar Tălmăcean, surprins în întunericul curții, a mai revenit la sediu. Jos e liniște. Sus, în schimb, se aud râsete. Cu certitudine însă, nu sunt alte Elenei Udrea.

FOTO: Sorina Ionașc// Gândul