Președintele PMP, Elena Udrea, a fost aleasă candidatul oficial al PMP pentru alegerile prezidențiale din noiembrie. Decizia PMP a venit după ce primul candidat propus, Cristian Diaconescu, și-a anunțat demisia din partid și a spus că va candida ca independent la prezidențiale.
Singurul care a votat împotriva candidaturii Elenei Udrea a fost europarlamentarul Cristian Preda.
„Cred că Elena Udrea trebuia demisă de partid din funcția de președinte PMP, am cerut acest lucru, dar colegii mei au considerat că trebuie premiată după ce a distrus candidatura lui Cristian Diaconescu. Uneori oamenii văd lucrurile total diferit”, a declarat Preda, contactat de gândul.
Mai mult, europarlamentarul a precizat că în PMP situația nu este una foarte stabilă, schimbările de candidați putând avea loc și pe viitor.
„Să vedem dacă rămâne candidatura Elenei Udrea, văd că sunt imporvizații de moment”, a adăugat el.
Elena Udrea a declarat, imediat după ședință, că șeful campaniei sale va fi Eugen Tomac și că de miercuri va începe strângerea de semnături. Mai mult, ea a spus că îi va cere președintelui Traian Băsescu să o susțină în „competiția grea” pentru Cotroceni, arătând că orice cetățean poate semna pentru mai mulți candidați.
„Orice cetățean poate semna pentru mai mulți candidați. A rămas astăzi că vom purta o discuție cu președintele României, este cel căruia noi dorim să-i convingem electoratul să vină să voteze alături de noi. Noi suntem cei care afirmăm și ne comportăm ca atare că dorim să ducem mai departe reformele începute de Traian Băsescu. Evident că vom vorbi cu președintele și evident că îi voi cere să mă susțină în această competiție grea, cea mai grea competiție pe care o poate avea un om politic”, a precizat Udrea.
Ea a mai spus că este omul politic care „poate duce mai departe steagul pe care Traian Băsescu l-a ridicat în România”.
Cristian Diaconescu și-a anunțat, luni, candidatura ca independent la alegerile prezidențiale, precizând că, în această postură, nu va mai fi membru PMP, dar că va rămâne președintele Fundației Mișcarea Populară. El a spus că nu a fost informat de aceste preocupări ale unor colegi de partid și că a aflat acest lucru din presă.
„M-a deranjat minciuna, dar voi rămâne consecvent, nu voi intra în polemici”, a mai spus Diaconescu. Îmi anunț candidatura de independent la Președinția României. (…) Nu voi mai fi membru PMP”, a anunțat Cristian Diaconescu. El a spus însă că rămâne președintele Fundației Mișcarea Populară.
În cursul zilei de luni, după ce Cristian Diaconescu a anunțat că demisionează din PMP pentru a candida ca independent la prezidențiale, Udrea „și-a exprimat regretul” față de decizia colegului său. Într-o postare pe Facebook, ea a spus că Diaconescu nu a făcut față competiției interne și că de aceea nu era pregătit pentru campanie.
„Faptul că nu a făcut față unei competiții interne mă face să cred că nu era pregătit, cu adevărat, pentru o campanie electorală prezidențială, având în vedere că este cea mai dură bătălie politică posibilă. Sunt pregătită să-mi asum candidatura la alegerile pentru Președinție din toamnă. Pot să îl înving pe Victor Ponta în orice competiție electorală, inclusiv la alegerile prezidențiale”, a scris ea, pe contul personal de Facebook.