Elena Udrea îi răspunde Elenei Băsescu: „Probabil cineva i-a transmis un mesaj greșit”
Președintele PMP, Elena Udrea, a declarat, miercuri, că este posibil ca Elenei Băsescu, întrucât a fost „mai departe de partid în ultima perioadă”, să i se fi transmis „un mesaj greșit”, care a dus la o neînțelegere.
Elena Udrea a răspuns astfel, într-o emisiune a postului B1 TV, la o întrebare referitoare la faptul că Elena Băsescu a scris pe Facebook că organizațiile PMP din teritoriu au probleme în a strânge semnături pentru susținerea candidatului PMP la prezidențiale Cristian Diaconescu din cauza liderului formațiunii.
„Părerea mea este că, probabil că din faptul că doamna Băsescu, fiind mai departe de partid în ultima perioadă, nu a fost prezentă la ședințele noastre, probabil că a prins un mesaj sau cineva i-a transmis un mesaj greșit și de aici neînțelegerea”, a spus Elena Udrea.
Ea a arătat că „supărarea” a pornit de la numărul mic de semnături adunate de organizațiile PMP pentru Cristian Diaconescu.
„Supărarea a pornit de la numărul mic de semnături adunate de organizații, iar eu, când am deschis subiectul nerealizării target-ului de semnături, au fost colegi care au vorbit de lipsa de notorietate a candidatului”, a explicat Elena Udrea.
Ea a arătat că Diaconescu este candidatul PMP la prezidențiale și că ea a fost cea care a propus „soluția Cristian Diaconescu”.
Udrea a mai fost întrebată dacă a vorbit la telefon cu Elena Băsescu.
„Am comunicat, nu cred că acesta este subiectul și relația mea cu Elena Băsescu. Dacă oricine ar fi spus asta și nu cineva care poartă numele Băsescu nu conta”, a arătat Udrea.
Întrebată despre eventualitatea ca Elena Băsescu să fi transmis de fapt un mesaj al tatălui său, Traian Băsescu, prin postarea pe Facebook, Elena Udrea a arătat că ar trebui să se facă distincție între ceea ce spune președintele Băsescu și ce spune fiica acestuia.
„Eu am să vă rog să faceți o distincție între ce poate să spună președintele Traian Băsescu și dânsul poate să spună oricând ce dorește să spună și ce spune Elena Băsescu. Elena Băsescu este o altă persoană, chiar dacă este fiica președintelui. Doi la mână, din respect față de tatăl ei, de președintele Traian Băsescu, nu o să comentez aspectul acesta”, a spus Elena Udrea.
Ea mai spus că nu se pune problema ca Elena Băsescu să fie exclusă din PMP.
„Doamne ferește! Relația mea cu Elena Băsescu este o relație de 10 ani. Nu se pune problema”, a precizat Udrea, răspunzând la o întrebare pe această temă.
Elena Udrea a mai spus că „tehnic” este posibil să se renunțe la candidatul PMP, dar a precizat că „deocamdată” PMP are un candidat și acesta este Cristian Diaconescu.
Ea a vorbit și despre candidatura Monicăi Macovei ca independent la prezidențiale, arătând că electoratul „băsist” este tentat o parte din acesta să meargă cu Macovei.
„Electoratul băsist e tentat, o parte din el, să meargă cu doamna Monica Macovei, acest electorat va vedea că domnul Traian Băsescu nu o susține pe Monica Macovei, ci pe Cristian Diaconescu”, a adăugat Elena Udrea, care a precizat că în continuare principalul actor politic în această campanie electorală este președintele Traian Băsescu, care nu mai candidează, dar că toți ceilalți se raportează la acesta pentru a obține „vizibilitate” sau electorat.
De asemenea, Udrea a spus că, pe măsură ce PMP va avea o analiză mai precisă față de situația actuală, va ști ce poate să vorbească și cu Traian Băsescu.
Elena Băsescu a scris, marți, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că organizațiile PMP au „probleme” în a strânge semnături pentru candidatul la prezidențiale Cristian Diaconescu „deoarece Elena Udrea le interzice acest lucru”.
„Doamna Ruxandra Dragomir se preface că nu știe despre ce este vorba: organizațiile au «probleme» în a strânge semnături pentru Cristian Diaconescu deoarece Elena Udrea le interzice acest lucru”, scria Elena Băsescu într-o postare de marți seară pe pagina sa de Facebook.
În continuarea acestui mesaj, ea face o trimitere la o informație de presă în care se arată că membri din PMP ar contesta candidatura lui Cristian Diaconescu la Președinție și că, potrivit unei declarații a președintelui organizației de femei a PMP, Ruxandra Dragomir, Diaconescu ar avea probleme în strângerea de semnături, până în prezent reușind să adune doar 7.000, pentru înscrierea în competiția electorală fiind necesare 200.000 de semnături.
Candidatul PMP pentru alegerile prezidențiale, Cristian Diaconescu, a declarat la sfârșitul lunii iulie, pentru MEDIAFAX, că președintele Băsescu a semnat la prima poziție pe lista de susținători ai candidaturii sale în alegerile prezidențiale, adăugând că momentul a avut loc în timpul unei întâlniri „de rutină” cu șeful statului.