Emil Boc: „Stăpânul inelelor este la Cotroceni, mai ales în această perioadă / Coaliția, ca să fiu sincer, își cam pierde perioada de grație”
Fostul premier Emil Boc, în prezent primar la Cluj, este de părere că președintele este cel care are ultimul cuvând în ceea ce privește negocierile pentru stabilirea unui nou Guvern!
„Coaliția, ca să fiu sincer, își cam pierde perioada de grație. Oamenii înțeleg că e nevoie de negocieri, dar trebuie să se încheie cu o soluție pentru România, nu doar pentru anumiți lideri.
„Decizia finală e la Cotroceni. Așa a fost mereu”
Ne place, nu ne place, stăpânul inelelor e la Cotroceni, mai ales în această perioadă, în condițiile în care nu e un partid cu 50%, decizia finală e la Cotroceni. Așa a fost mereu.
Rămâne la latitudinea președintelui gradul de implicare, din punct de vedere constituțional toate deciziile fundamentale se iau la Cotroceni”, a declarat Emil Boc la Digi 24.
USR-PLUS nu vrea un guvern condus de L. Orban
Alianţa USR-PLUS a transmis că un eventual guvern condus de Ludovic Orban, „având în vedere demisia din funcţia de premier şi neîndeplinirea angajamentelor luate faţă de USR-PLUS”, nu răspunde aşptărilor electoratului care îşi doreşte un nou început şi o guvernare cu un mandat reformist.
„Alianţa USR PLUS îşi exprimă dorinţa şi disponibilitatea de a continua discuţiile asupra structurii şi programului unei guvernări pe baza unei majorităţi alături de PNL şi UDMR. Ambele variante de premier propuse de partide la consultările cu Preşedintele României, Dacian Cioloş din partea USR PLUS şi Florin Cîţu din partea PNL, au susţinere din partea noastră. Considerăm că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere demisia din funcţia de premier şi neîndeplinirea angajamentelor luate faţă de USR PLUS, nu răspunde aşteptărilor electoratului de centru-dreapta care işi doreşte un nou început şi o guvernare cu mandat reformist”, arată Alianţa, miercuri într-un comunicat de presă.