Prima pagină » Știri politice » Emisarul american, Victoria Nuland, a stat o oră la Palatul Cotroceni. Băsescu: „Sper că micile neînțelegeri nu ne vor afecta relația”

Emisarul american, Victoria Nuland, a stat o oră la Palatul Cotroceni. Băsescu: „Sper că micile neînțelegeri nu ne vor afecta relația”

Emisarul american, Victoria Nuland, a stat o oră la Palatul Cotroceni. Băsescu: „Sper că micile neînțelegeri nu ne vor afecta relația

Asistentul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice al Secretarului de Stat american, Victoria Nuland, care se află la București pentru două zile, în principal pentru a discuta despre respectarea statului de drept, s-a întâlnit în această seară cu președintele Traian Băsescu. Discuția cu emisarul american, cerută de șeful statului, a început la ora 20.15 și a durat aproximativ o oră și 15 minute.

Dacă inițial Ambasada SUA îi negociase programul cu Ministerul de Externe, stabilind, potrivit protocolului, întrevederi cu ministrul Titus Corlățean, dar și cu secretarul de stat care a gestionat negicierile pentru scutul de la Deveselu, Bogdan Aurescu, în urma unei invitații din partea Președinției, Nuland a ajuns și la Cotroceni. Ridicând nivelul de protocol al întâlnirilor, mutarea lui Traian Băsescu l-a pus în șah pe Victor Ponta care nu va avea nicio discuție cu aceasta, lipsind de altfel din țară.

„Sunt plătită să nu fiu obosită, ca și dumneavoastră”

Dacă Victoria Nuland a adus în discuție „importanța alianței” SUA – România, președintele a făcut referire, pentru prima dată public, la „mici neînțelegeri” fără însă ca selecția de imagini ambientale a Administrației Prezidențiale, să conțină și detalii în privința acestui subiect.

„Bine ați revenit în București. E o onoare pentru noi. Trebuie să fiți obosită după zborul prin Europa”, i-a spus Băsescu, în glumă, lui Nuland, primind însă de la adjunctul lui John Kerry o replică foarte serioasă: „Nu, nu. Sunt plătită să nu fiu obosită, ca și dumneavoastră”, a răspuns ea.

„E o mare plăcere și pentru noi să discutăm problemele pe care le aveți…”, a continuat Băsescu, după ce, în mediul politic din România, s-a acreditat ideea că Nuland ar fi venit să contabilizeze problemele României legate de respectarea statului de drept.

Adjunctul Secretarului de Stat al SUA a schimbat însă subiectul: „Și despre importanța alianței noastre. E o relație importantă pentru noi”, a spus Nuland. În acest context, președintele a menționat „micile neînțelegeri”, fără a da însă detalii: „Știu și sper ca micile neînțelegeri nu vor afecta substanța relațiilor noastre”.

„Sunt aici să sărbătorim 10 ani (ai României, n.red.) în NATO, să vorbim despre lucrurile prin care am trecut și despre cum mergem înainte”, a adăpugat, la rândul său, Victoria Nuland.

Unul dintre subiectele abordate ulterior, după schimbul protocolar de replici, a fost legat de scutul anti-rachetă, decis la summitul NATO de la București, episod catalogat de trimisul Departamentului SUA drept „un moment istoric pentru noi toți”.

Primele fotografii, publicate de Ambasada SUA la București, arată că la întâlnire au participat atât șeful actual al misiunii SUA la București, Duane Butcher, cât și patru dintre consilierii președintelui: șeful Administrației Prezidențiale, Cristian Diaconescu, consilierul pentru Afaceri Strategice, Iulian Chifu, consilierul pentru probleme legislative, Claudiu Dinu și purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

În  tot acest timp, jur de 30 de persoane s-au strâns să protesteze la Cotroceni.

Nuland se întâlnește cu Titus Corlățean, nu și cu Victor Ponta. „E plecat din țară”

Victoria Nuland, numărul doi din Departamentul de Stat american, a aterizat în jurul orei 18.00 pe aeroportul Otopeni. Mâine, oficialul american se va întâlni cu ministrul de Externe, Titus Corlățean, mandatat de Victor Ponta să discute „orice subiect” și în numele său.

Premierul nu va avea o întrevedere cu adjunctul secretarului de stat american. În cursul dimineții, vicepremierul Liviu Dragnea a dat și o explicație: „este plecat din țară”. „N-am discutat cu domnul Ponta în ultimele zile, pentru că domnul Ponta e plecat din țară. A plecat după ședința de Guvern (de marți, 7 ianuarie, n.red.)”, a relatat el, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aflată într-un turneul European, Victoria Nuland, unul dintre cei mai influenți diplomați americani, dorește să discute la București, despre „relațiile bilaterale, problemele regionale și consolidarea statului de drept”, potrivit unei informări făcute înaintea vizitei de Departamentul de Stat.

Discuția legată de statul de drept vine după o serie de modificări controversate la Codul Penal adoptate de Camera Deputaților și criticate inclusiv de misiunea americană din România, pe motiv că reprezintă „un pas înapoi” pentru România – o reacție greșită, în opinia premierului.

 

Autor