Emoții pentru Șova, Vâlcov și Nicolescu săptămâna viitoare. Parlamentul analizează cererile de arestare preventivă făcute de DNA pe numele celor trei
Dacă în cazul lui Dan Șova, comisia juridică a Senatului a emis, deja, un raport favorabil cererii Direcției Naționale Anticorupție, de reținere și arestare a senatorului PSD, următorul pas fiind votul în plen, în cazurile lui Nicolescu și Vâlcov, cererile sunt abia în faza în care au ajuns la Senat ( cazul lui Darius Vâlcov) sau au fost transmise comisiei juridice, pentru începerea studiului, în vederea avizului (cazul lui Theodor Nicolescu).
Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților și Senatului, în cazul senatorului Dan Șova, termenul în care plenul trebuie să dea votul final este de cinci zile de la primirea raportului de la comisia juridică, în celelalte două cazuri, comisia juridică trebuind să dea avizul în maxim trei zile de la momentul în care dosarul este transmis de Biroul Permanent, spre analiză.
Comisia juridică a Senatului a votat deja favorabil, miercurea trecută, cu șase voturi pentru și cinci voturi împotrivă, cererea DNA privind reținerea și arestarea senatorului Dan Șova, pentru trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Solicitarea DNA pentru reținerea și arestarea preventivă a unui alt social-democrat, Darius Vâlcov a ajuns, vineri, la secretariatul Senatului, și urmează procedura normală.
Astfel, cererea DNA va intra în ședința Biroului Permanent al Senatului, luni, când va fi transmisă la comisia juridică, în vederea elaborării raportului. După ce ajunge la comisie, senatorul Darius Vâlcov își poate vedea dosarul de la Direcția Națională Anticorupție, și își poate prezenta cauza în fața colegilor juriști.
În cazul deputatului PNL Theodor Nicolescu, Biroul Permanent al Camerei a decis să trimită solicitarea DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu Comisiei juridice, care are termen de trei zile pentru întocmirea raportului, acesta urmând să fie discutat în plen cel mai probabil miercuri.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut, joia trecută, aviz de la Senat pentru reținerea și arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.
Darius Vâlcov i-a înaintat premierului Victor Ponta demisia din funcția de ministru al Finanțelor, dar Ponta a precizat, inițial, că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal. Proiectul Codului Fiscal va fi aprobat de Guvern.
După ce DNA a anunțat că cere arestarea lui Vâlcov, premierul Victor Ponta a anunțat că a aprobat demisia lui din postul de ministru al Finanțelor, și că va prezenta în cel mai scurt timp președintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.
Premierul a avut o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis, în vederea unei noi nominalizări pentru postul de ministru de Finanțe, la scurt timp după ce președintele Klaus Iohannis a revenit de la Consiliul European de primăvară de la Bruxelles.
În urma discuției dintre cei doi, președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, decretele prin care ia act de demisia lui Darius Vâlcov din funcția de ministrul al Finanțelor Publice, și se constată încetarea funcției de membru al Guvernului și cel prin care premierul Victor Ponta preia interimatul la acest minister.
La rândul său, premierul Victor Ponta a anunțat, vineri seară, pe Twitter, că va prelua interimatul la conducerea Ministerului Finanțelor până miercuri. „Voi asuma până miercuri, 25 martie, interimatul la MFP! După adoptarea Codurilor Fiscale, voi înainta președintelui propunerea pt noul ministru”, a scris Ponta pe Twitter.
În cazul deputatului liberal Theodor Nicolescu, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut aviz de la Camera Deputaților pentru reținerea și arestarea preventivă a deputatului PNL, pentru luare de mită și abuz în serviciu, în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.
Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Codruța Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de încuviințare a reținerii și arestării preventive a deputatului Theodor Cătălin Nicolescu, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită și a trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, a arătat joia trecută, DNA, într-un comunicat de presă.
Procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale față de Nicolescu pentru infracțiunea de luare de mită, pe lângă cele trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, pentru care era deja urmărit penal.
Cazurile social-democraților Dan Șova și Darius Vâlcov au provocat reacția Opoziției, care i-a acuzat pe liderii PSD că îi vor proteja pe cei doi senatori și vor vota împotruva cererilor DNA, copreședintele PNL, Alina Gorghiu dând asigurări că în cazul deputatului PNL, Theodor Atanasiu, liberalii vor vota în favoarea justiției.
Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat despre extinderea urmăririi penale și cererea de reținere și arestare în cazul deputatului liberal Theodor Nicolescu, pentru infracțiunea de luare de mită, că a avut o discuție cu acesta și că și-a dat demisia din comisia juridică a Camerei Deputaților.
Întrebată cum vor vota parlamentarii PNL în cazul deputatului liberal Theodor Nicolescu, Alina Gorghiu a spus că votul va fi favorabil reținerii și arestării preventive, Gorghiu acuzând PSD că va vota în cazurile parlamentarilor PSD, împotriva solicitărilor justiției.
„Înțeleg deja că în grupul parlamentar senatorial al social-democraților s-a decis ca în cazul Șova să se voteze împotrivă. Noi am luat deja această decizie, la grup, nu ne vom opune niciodată acestor cereri”, a precizat Gorghiu.
Alina Gorghiu a mai declarat că va merge, luni, la grupul senatorial al PNL, „pentru a discuta cum e mai bine, pentru a se vedea demagogia PSD”.
Parlamentul a respins, recent, două cereri de începere a urmăririi penale, în cazurile senatorului PNL Varujan Vosganian și a deputatului UDMR Laszlo Borbely.
Astfel, Senatul a respins pe 12 februarie solicitarea Parchetului General de încuviințare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian cu 71 de voturi „împotrivă”, 56 de voturi „pentru”, 5 voturi fiind anulate.
Camera Deputaților a respins, pe 11 martie, cererea de încuviințare a urmăririi penale în cazul lui Laszlo Borbely, după ce Comisia juridică a avizat favorabil, acum două săptămâni, cererea Procurorului general de încuviințare a începerii urmăririi penale în cazul lui Borbely.
Președintele Klaus Iohannis, a reacționat, pe Facebook, după respingerea cererii Parchetului în cazul lui Varujan Vosganian, arătând că reînnoiește apelul adresat clasei politice de a înțelege că un Parlament tolerant cu corupția și corupții nu se va bucura niciodată de respectul cetățenilor.
„Mă așteptam ca Senatul să încuviințeze cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul senatorului PNL Varujan Vosganian. Votul senatorilor arată că nu s-a înțeles încă pe deplin necesitatea schimbării pentru care am pledat atât la consultările cu partidele politice parlamentare, cât și în recentul discurs ținut în plenul Parlamentului”, a transmis atunci președintele Klaus Iohannis, în timp ce se afla la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European.
Ulterior, după votul din Camera Deputaților, în cazul lui Laszlo Borbely, președintele Klaus Iohannis a reacționat, din nou, pe Facebook, arătând că „traficul de influență, deturnarea banilor publici, evaziunea fiscală și alte forme de corupție ale demnitarilor compromit clasa politică în general”.
„Traficul de influență, deturnarea banilor publici, evaziunea fiscală și alte forme de corupție de care se pot face vinovați demnitarii nu compromit numai persoanele în cauză, ci și clasa politică în general și credibilitatea instituțiilor statului în ochii cetățenilor. Am asistat recent la sfidarea justiției în Parlament în cazul Borbely. Acum, un membru al Guvernului întârzie să-și prezinte demisia de onoare, acuzat fiind de trafic de influență”, spunea șeful statului în postarea de pe pagina de socializare.
Klaus Iohannis a transmis și un mesaj: „Nimeni nu este mai presus de lege, iar oamenii politici au o dublă responsabilitate, să-și respecte alegătorii și să întărească, prin cinste și corectitudine, instituțiile statului”.