Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, consideră că implementarea Palanului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă un eșec colosal al actualei guvernări.
Europarlamentarul Eugen Tomac, președintele PMP, a făcut o scurtă analiză a stadiului implementării PNRR în România.
„Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, ne anunţă senin că România va pierde 2,1 miliarde de euro din granturi (fonduri nerambursabile) şi va împrumuta, până în 2026, cu 4,2 miliarde de euro mai mult pentru a implementa proiectele din PNRR. Din 14 miliarde granturi, au rămas 12 miliarde – care se devalorizează pe fondul inflaţiei galopante”, a scris liderul PMP, pe contul de Facebook.
„S-ar putea ca Guvernul să nu poată cheltui nici măcar un eurocent anul acesta”
Eugen Tomac precizează că asta se întâmplă în condiţiile în care, în trezoreria BNR, au intrat deja 3,79 miliarde de euro (1,9 miliarde în decembrie 2021 şi cam tot pe atât în ianuarie 2022) care zac nefolosiţi şi se devalorizează din cauza inflaţiei. În iulie 2022, rata anuală a inflației a ajuns la 15%.
„Speranţa este să putem să folosim o parte în octombrie 2022, dar, foarte probabil, s-ar putea ca Guvernul să nu poată cheltui nici măcar un eurocent anul acesta”, consideră președinte PMP, care enumeră ceea ce numește opt realităţi incontestabile:
- În acest moment, există întârzieri de minimum 10 luni în ceea ce priveşte implementarea PNRR.
- PNRR a fost de la început negociat foarte prost şi proiectele de investiţii nu au fost bine selectate şi bine negociate. Ca dovadă lipsa irigaţiilor sau a finanţării unor proiecte importante de tipul recent discutatei autostrăzi Ploieşti – Braşov.
- Puterea politică (PSD – PNL – UDMR) nu pare să aibă niciun apetit pentru implementarea PNRR care presupune reforme structurale. Guvernanţi gândesc în continuare doar în perspectivă populist – electorală.
- Nu avem deschisă nicio linie de finanţare pentru exerciţiul bugetar 2021 – 2027 al UE.
Întârzierile pe acest palier sunt deja de doi ani.
- Din cauza incompetenţei PSD-istului Adrian Câciu, România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE. Am spus-o și o mai repet, ministrul Finanțelor, domnul Câciu este o catastrofa pentru România, acest om ne îndatorează și risipește banii într-un mod haotic ne mai întâlnit. Datoria publică a trecut de 50% din PIB, situație fără precedent pentru România. PSD și Ciucă trebuie să scape țara de acest ministru care conduce după reguli din lumea a treia.
- Este dezarmant faptul că ministrul Boloş se află deja de patru luni în funcţie şi, dacă ştia că trebuie renegociat PNRR, nu a început deja acest proces. A lăsat să treacă sfânta vară a funcţionarilor din ministere unde nici musca nu mişcă.
- Aşa cum am văzut cu metroul din Cluj-Napoca, nu se va putea realiza niciun mare proiect de investiţii în infrastructură până în momentul în care Guvernul nu va rezolva problema preţului materialelor de construcţii prin actualizarea indicatorilor tehnico-economici. Implicit, acest lucru va afecta şi toate proiectele din PNRR.
- Există o blocadă mediatică impusă de Putere pentru ca dezastrul accesării fondurilor europene să nu se vadă. Asta este foarte grav și democrația devine tot mai fragilă”, a enumerat Eugen Tomac.
Liderul PMP face apel la șeful statului să se implice pentru a recupera întârzierile. „Preşedintele Iohannis, cel care ne vorbea despre cele 80 de miliarde de euro în perioada 2021 – 2027 care ar urma să schimbe soarta României, are datoria să se implice şi să ceară Guvernului să-şi facă treaba. Altfel, ratăm o şansă istorică de a recupera decalajele, de a rezolva problemele structurale de infrastructură care ţin pe loc economia şi alungă tot mai mulți România din țară”, a conchis Eugen Tomac, în postarea de pe Facebook.
Mariana Predescu a absolvit studii superioare de jurnalism și are o experiență de peste zece ani în mai multe redacții online din România.
Face parte din echipa GÂNDUL.RO din 2020 și urmărește ...
vezi toate
articolele