Eurodeputat: „Putin pare tot mai disperat. Are comportament de șef de cartel mafiot încolțit”
Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a declarat că Vladimir Putin „pare tot mai disperat și are comportament de şef de cartel mafiot încolţit, se manifestă ca Escobar”.
„Putin pare tot mai disperat. Paranoic. Are comportament de şef de cartel mafiot încolţit, se manifestă ca Escobar, vrea cu orice preţ prin teroare şi atac asupra civililor nevinovaţi să-şi păstreze rolul”, a scris pe Facebook liderul PMP.
Eugen Tomac a mai spus că preşedintele rus „nu înţelege un lucru elementar”.
„Oricâte rachete ar avea şi oricâte ameninţări ar face, în lume, întotdeauna, din veac în veac, a învins binele. Aşa va fi şi de data aceasta! Rusia trebuie eliberată de acest tiran”, încheie Tomac.
Opt civili au murit în Kiev, după atacul cu rachete
Opt civili au fost ucişi şi 24 răniţi în urma loviturilor cu rachete din această dimineaţă de la Kiev, a declarat un consilier al ministrului ucrainean de interne. Loviturile arată că Rusia „încearcă să ne distrugă şi să ne şteargă de pe faţa pământului”, afirmă preşedintele Volodimir Zelenski.
Șase mașini au luat foc în urma atacului și peste 15 vehicule au fost avariate, a declarat Rostyslav Smyrnov, consilier al ministrului ucrainean de interne, într-o postare pe Facebook. El a adăugat că 30 de lucrători ai serviciilor de urgență și șase unități de intervenție au participat la locul incidentului din districtul Shevchenkivskyy din Kiev.