EXCLUSIV. Ce conține bilețelul pe care Victor Ponta i l-a dus astăzi lui Traian Băsescu. Răspunsul președintelui
Ideea premierului de a trimite liderilor europeni o scrisoare semnată cot la cu de Victor Ponta, Traian Băsescu, Crin Antonescu și Valeriu Zgonea prin care România cere să i se stabilească în martie un calendar pentru aderarea la Schengen indiferent de criticile pe Justiție a fost primită cu rezerve la Palatul Cotroceni. „Președintele o analizează și o să-mi dea un răspuns. Nu putea s-o accepte pe loc”, a relatat Victor Ponta reacția lui Traian Băsescu căruia i-a propus public să distribuie personal scrisoarea joi la Consiliul European.
După discuția dinaintea CSAT cu președintele, premierul a susținut că „nu a fost nicio supărare” la Cotroceni că a anunțat această scrisoare comună în prezența lui Jose Manuel Barroso, la Bruxelles, în condițiile în care nu discutase anterior cu Traian Băsescu. „Am spus că propun”, a nuanțat Victor Ponta, justificând anunțul peste capul lui Băsescu cu argumentul că „a fost o idee apărută în discuția cu domnul Barroso și era important fiind la Bruxelles, să rezulte că e un demers al liderilor români care e sprijinit și de președintele Comisiei”.
„L-am informat pe președintele Barroso că intenționăm să transmitem o scrisoare comună, semnată de către mine, de președintele țării și de președinții Camerelor Parlamentului, tuturor șefilor de stat și de guvern din Europa solicitând un răspuns pozitiv privitor la aderarea României la Spațiul Schengen în martie”, spunea Ponta, cu o zi înainte, umăr la umăr cu Barroso.
Ce conține scrisoarea lui Ponta. Zgonea: „Le cerem să nu mai folosească dublul standard”
Înainte de ședința CSAT, premierul a scos demonstrativ o coala A4 pliată, pe holurile parlamentului, draftul scrisorii anunțate la Bruxelles, refuzând să-i facă public conținutul. „Am aici scrisoarea, acum i-o duc președintelui”, a spus Victor Ponta, care a admis că nu avut o discuție cu Traian Băsescu înainte de a lansa la Bruxelles intențiile „comune” și că textul „nu are nicio legătură” cu angajamentul pe care i-l propusese președintele legat de restanțele din Justiție, legate de Olanda și Germania de dosarul Schengen.
Conținutul scrisorii duse de Victor Ponta la Cotroceni a fost detaliat pentru gândul de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Dacă Ponta susține că ideea i-a venit ieri, la Bruxelles, Zgonea spune că a citit „de mult” textul pe care ar urma să-și pună semnătura.
„Le cerem să nu mai folosească dublul standard când vine vorba de România. Îndeplinim criteriile tehnice și cerem să nu mai apară și alte criterii, MCV sau altele, căci MCV se numără printre criteriile politice, care să împiedice aderarea României. E de bine”, a rezumat Zgonea scrisoarea care nu conține nicio referire la criticile din Raprtul MCV.