EXCLUSIV Gândul, martie, 2013: Iată, în premieră, MAPA PROFESIONALĂ A PROCURORULUI PONTA. Dosarele investigate de premier pe când era anchetator la Parchetul General
Gândul, martie, 2013:
Premierul Victor Ponta a declarat recent că ar fi cel mai bun pentru a prelua funcția de procuror general. gândul prezintă în premieră „mapa profesională” a lui Victor Ponta din cei șase ani de procuratură. Dosarele investigate de Ponta nu au nici pe departe anvergura sau complexitatea dosarelor trimise în judecată de procurorii DNA, DIICOT sau ai Parchetului General în ultimii șapte ani. În arhivele Parchetului General au fost găsite șase rechizitorii semnate de Victor Ponta, majoritatea vizând infracțiuni economice, între ele fiind înșelăciuni cu file CEC.
Mapa profesională a procurorului Ponta arată că a ajuns în trei ani, din simplu procuror de sector, procuror la Parchetul General cu derogare de la fostul ministru al Justiției Rodica Stănoiu.
Premierul a fost întrebat, luni 25 martie, dacă ia în calcul numele Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului, el răspunzând ironic că cel mai bun procuror general ar fi el, întrucât are și experiență. „Cel mai bun procuror general aș fi eu. Am și experiență și… Dar nu iau în calcul numirea mea. Restul, o să vedem”, a spus Ponta. Premierul a preluat și interimatul Ministerului Justiției și cel mai probabil va propune procurorii pentru Parchetul General și DNA.
Nu este prima dată când șeful guvernului se laudă cu activitatea sa de procuror. Cu mai multe ocazii, a făcut aluzie la experiența sa din cadrul parchetelor, dar niciodată nu a povestit ce dosare a investigat.
Șeful Guvernului a activat ca procuror timp de șase ani, între 1995 și 2001, iar mapa sa profesională arată că a investigat în principal dosare economice, cele mai multe fiind fraude cu file CEC.
Traseul profesional, marcat de derogări
Victor Ponta a intrat în magistratură în 1995 ca procuror la Parchetul Judecătoriei Sector 1. Aici a stat trei ani până în 1998 după care a ajuns direct la Parchetul General. Parchetul Judecătoriei Sector 1 nu a putut transmite la solicitarea gândul numărul și dosarele pe care Victor Ponta le-a investigat ca procuror în primii ani de carieră. Parchetul a transmis că nu există date centralizate din acea perioadă.
După numai trei ani, Ponta este delegat la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, Secția anticorupție, urmărire penală și criminalistică. În mod obișnuit, un procuror ajunge la Parchetul General numai după opt ani de experiență. În mod excepțional, Ponta a fost delegat după trei ani de activitate la Parchetul Judecătoriei Sector 1 la Parchetul General.
Potrivit informațiilor oficiale, delegarea lui Victor Ponta din 1998 a fost dispusă de procurorul general de la acea vreme Mircea Criste care ulterior a fost numit ambasador al României în Macedonia. La solicitarea gândul Parchetul General a explicat că pentru delegare nu se mai aplica acea condiție de 8 ani de activitate.
În 2001, Victor Ponta a susținut un examen pentru a promova la Parchetul General unde activa în baza delegării din 1998. La acest examen premierul a obținut nota 10. Cu toate acestea, Ponta încă nu avea cei 8 ani de experiență necesari pentru a fi procuror la Parchetul General. Astfel că a mai beneficiat de o derogare de doi ani și opt luni. Aceasta a fost făcută prin ordinul ministrului Justiției la acea vreme, Rodica Stănoiu, și la propunerea fostului procuror Joița Tănase.
Vezi aici traseul profesional al procurorului Ponta
13 rechizitorii în 3 ani la Parchetul General
Potrivit datelor oficiale transmise de Parchetul General, în perioada 1998-2001, Victor Ponta a trimis în judecată 13 dosare. Parchetul General a precizat pentru gândul și ce activitate a avut Victor Ponta la Parchetul General: „În cursul anului 1998, domnul Victor Ponta a soluționat un număr de 10 dosare, dintre care 6 prin rechizitoriu, în alte 3 cauze a dispus declinarea, soluționând și un număr de 3 plângeri, iar în cursul anului 1999 – 8 dosare, dintre care 4 prin rechizitoriu, în alte 25 a dispus declinarea și a mai soluționat un număr de 8 plângeri. În decursul anului 2000, în 3 din cele 5 cauze soluționate a întocmit rechizitorii, în alte 14 a dispus declinarea, soluționând, totodată, un număr de 3 plângeri”, a precizat Parchetul General
CITEȘTE AICI PRECIZĂRILE PARCHETULUI GENERAL
La solicitarea gândul, Parchetul General a pus la dispoziție rechizitoriile dosarelor investigate de Victor Ponta în calitate de procuror. În arhiva Parchetului General, din cele 13 rechizitorii au mai fost găsite doar șase. Vă prezentăm mai jos conținutului celor șase rechizitorii investigate de Victor Ponta în calitate de procuror.
Înșelăciune cu file CEC. În 1999 procurorul Victor Ponta l-a trimis în judecată pe Marcel Pandelea pentru înșelăciuni cu file CEC. În rechitoriu se menționează că Pandelea a încheiat mai multe contracte cu diverși furnizori pentru achiziționarea de pui, pantofi sport sau alte produse. Furnizorii au livrat marfa pe care Pandelea le-a plătit cu file CEC. Când furnizorii au încercat să încaseze banii de la bancă au constat că în conturile indicate de Pandelea nu exista nici un leu.
CITEȘTE AICI RECHIZITORIUL DOSARULUI
Înșelăciune cu produse agricole. În anul 2000, procurorul Victor Ponta i-a trimis în judecată pentru înșelăciune pe Dumitru Liviu Moldovan și Sidor Jiduc, acționarii unor companii private . Cei doi au prejudiciat o a treia companie cu suma de 1,5 miliarde lei vechi. Rechizitoriul scris de Ponta are la bază un raport al Corpului de Control al Guvernului. În esență, actualul premier arată în rechizitoriu că o companie a luat un credit de la Guvern de 7,2 miliarde lei vechi pentru achizitionarea de furaje. Furnizorii furajelor erau Dumitru Liviu Moldovan și Sidor Jiduc care erau și cei care au depozitat produsele pentru cumpărător. Procurorul Ponta susține că cei doi au falsificat documentele cu cantitățile de furaje achizitionate, rezultând astfel un prejudiciu total de 1,5 miliarde lei vechi.
VEZI AICI RECHIZITORIUL DOSARULUI
Evaziune fiscală cu ceasuri din import. Pe 15 octombrie 1998, Victor Ponta l-a trimis în judecată pe Adrian Nicolae Stoican, administratorului unei societăți comerciale. În rechizitoriul întocmit de Ponta se arată că Adrian Stoican a comercializat prin firma sa ceasuri din import fără a plăti taxe. S-a constat că Stoican s-a sustras de la plata TVA și a impozitului pe profit. În total, statul a fost prejudiciat cu 15.600 de lei TVA și 329.000 lei impozit pre profit. În esență, ceasurile erau importate și comercializate fără a fi trecute în contabilitatea firmei. Având în vedere că dosarul este unul foarte vechi în sistemul electronic ECRIS al instanțelor nu exista nicio înregistrare din care să reiasă dacă el a fost sau nu condamnat.
CONSULTĂ AICI RECHIZITORIUL DOSARULUI
Dosarul Megapower. Pe 11 septembrie 2000, procurorul Victor Ponta îl trimite în judecată pe Cornel Moldovan directorul companiei de stat IIRUC SA pentru abuz în serviciu și un prejudiciu de 12 milioane dolari cauzat statului.
Practic, dosarul viza afacerea Megapower din 1990. Mai precis, în 1991, premierul Petre Roman, acum deputat PNL, a aprobat, printr-o Hotărâre de Guvern, asocierea statului român prin compania IIRUC SA cu compania americană Megapower într-o companie mixtă care urma să producă echipamente electronice în România. Acestă afacere a fost inițiată de Robert Deutsch și Cristian Lazarovici, iar HG au fost avizată de Petre Roman, Theodor Stolojan, Victor Stanculescu, ministrul industriilor, și avizată favorabil de Eugen Dijmarescu, ministrul economiei și finanțelor, și de Victor Babiuc- ministrul Justiției de la acea vreme. În acestă afacere a fost vehiculat și numele lui Florin Georgescu, fostul ministru al Finanțelor în guvernul Ponta 1. Niciunul dintre demnitarii menționați mai sus nu a fost trimis în judecată.
Afacerea viza înființarea companiei mixte care a beneficiat de un credit guvernamental de 12 milioane de dolari.
Procurorul Victor Ponta a început ancheta în 1998 după ce SRI a descoperit în Portul Constanța arhiva companiei Megapower. Potrivit rechizitoriului întocmit de Victor Ponta în acestă afacere singurul vinovat este directorul IIRUC SA, Cornel Moldovan.
Potrivit procurorului Ponta, Cornel Moldovan a decis să vireze cei 12 milioane de dolari în conturile companiei Megapower înainte ca firma mixtă să se înființeze. Astfel că statul român a pierdut cei 12 milioane de dolari fără ca în România să se realizeze vreo fabrică de componente electronice. În 2002, Cornel Moldovan a fost condamnat la 10 ani de închisoare, dar prejudiciul nu a fost recurperat.
VEZI AICI RECHIZITORIUL DOSARULUI INVESTIGAT DE PONTA
In 1998, Victor Ponta a mai trimis în judecată două dosare de înșelăciune. În cele două dosare a fost trimis în judecată Daniel Popa care a fost acuzat de înșelăciune cu file CEC. Acesta a cumpărat diverse produse de la furnizori pe care le-a plătit cu file CEC dar când reprezentanții companiilor încercau să încaseze sumele cuvenit au constat că banii nu există în conturi.
Victor Ponta, avocatul lui Ovidiu Tender
Deși nu a menționat în CV-ul oficial, Victor Ponta este și avocat de profesie. În 2006, el a fost în lumina reflectoarelor în calitate de avocat al lui Ovidiu Tender, acuzat într-un dosar al DIICOT. În final, Tender a fost condamnat în acest dosar. Victor Ponta pe atunci avocat și deputat a fost acuzat de incompatibilitate. Inspecția Judiciară a CSM a reținut că avocatul Victor Ponta a dorit tergiversarea procesului în care era inculpat Tender. Victor Ponta a mai fost angajat ca avocat de către Cozmin Gușă, dar l-a reprezentat în instanță și pe Marcel Țundrea protagonistul unei dintre cele mai mari errori judiciar din România.