EXCLUSIV | Noul Cod al Urbanismului nu va intra miercuri la vot în plenul Parlamentului
Noul Cod al Urbanismului nu va intra miercuri la vot în plenul Parlamentului, au declarat, pentru Gândul, surse politice. Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat și urma să fie dezbătut marți, în Camera Deputaților, sub rezerva primirii raportului comun al Comisiei pentru transporturi, Comisiei pentru administraţie publică şi Comisiei juridice. Ulterior, Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) ar fi urmat să fie votat în ședința comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului .
Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, un proiect de lege – mamut, care își propune că reunească și să armonizeze prevederile celor trei acte normative care reglementează domeniile, a fost aprobat, la sfârșitul lunii martie, de Executiv, și a fost trimis spre dezbaterea comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
Proiectul iniţiat de Guvern privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor a fost adoptat tacit, pe 12 iunie, de Senat.
Odată cu intrarea sa în vigoare, noul Cod va reuni prevederile mai multor acte normative, printre care Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism, Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Locuinței nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Noul Cod presupune, astfel, o reformare majoră a celor trei domenii – amenajarea teritoriului, urbanismul și construcțiile – vizând debirocratizarea, reducerea numărului de avize și acorduri și a termenelor de emitere a actelor administrative, precum și introducerea unor mecanisme care să asigure procese administrative mai eficiente, digitalizate, dar și calitate în construcții.
Criticile lui Nicușor Dan, demontate
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a atacat, duminică, într-o conferință de presă noul Cod al Urbanismului, spunând că este un act administrativ care ar cuprinde ”chestiuni extrem de nocive”, inserate prin ”influență politică”.
Potrivit primarului general al Capitalei, prin noul Cod al Urbanismului:
- Se pierde din regimul de protecție al mai multor spații verzi.
- Vor fi implementate prevederi care afectează regimul legalității.
- Autorizații de construire emise în baza unor Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) ”nelegale” vor rămâne în vigoare.
- Este legalizată ”hoția” din urbanism și din construcții.
În exclusivitate pentru Gândul, avocatul Radu Dinulescu a explicat care ar fi ”pericolul” ca spațiile verzi din București să fie distruse prin noul Cod al Urbanismului, așa cum consideră Nicușor Dan.
”De mai mulți ani, de când Nicușor Dan a apărut în atenția opiniei publice, de când era președintele Asociației Salvați Bucureștiul, continuând cu calitatea lui de deputat și acum de primar, el – din punct de vedere al discursului cu privire la investitori, indiferent ce tip de investitori sunt – a avut aceeași idee, anume aceea că toți investitorii sunt răi. De ce sunt investitorii răi? Pentru că el, în principiu, s-a ocupat de investitorii care construiesc fabrici, spitale, blocuri, școli, magazine, mall-uri și așa mai departe.
Toți cei care construiesc fac lucrurile acestea în orașe, în localități. Nicușor Dan ar dori, sau cel puțin așa spune, să existe doar spațiu verde în oraș. Și dacă s-ar putea să existe spațiu verde – de când e el primar general – doar în curțile oamenilor (nu pe spațiul public, unde să îl facă el, cu banii primăriei, el nefăcând nici măcar un metru de spațiu verde), ar fi și mai bine.
Noi știm cu toții că Nicușor Dan nu s-a îndepărtat de discursul acesta, este discursul lui. Codul Urbanismului nu încurajează sub nicio formă distrugerea spațiilor verzi. Noi avem o lege a spațiilor verzi, Legea 24/2014, care spune că spațiile verzi de orice fel sunt poziționate, în regulamentele de urbanism și fizic, pe teren, pe terenuri proprietate publică.
Spațiile verzi nu pot fi, în accepțiunea, definiția spațiului verde, poziționate pe terenuri private. Când un constructor își primește o autorizație sau când se face un Plan Urbanistic Zonal, este evident că pe terenul acela, conform legii, o să fie 30% spații verzi private, pentru că așa impune Legea Mediului”, a precizat avocatul Radu Dinulescu.
CITEȘTE ȘI: