Prima pagină » Știri politice » EXCLUSIV. Primul lider PDL care ridică luni piatra: „Echipa Blaga trebuie să plece”

EXCLUSIV. Primul lider PDL care ridică luni piatra: „Echipa Blaga trebuie să plece”

EXCLUSIV. Primul lider PDL care ridică luni piatra:
Este știea orei

Democrat-liberalii se pregătesc să tranșeze luni, în prima ședință a conducerii partidului, discuțiile interne privind organizarea unui congres extraordinar ca urmare a eșecului la parlamentare. Dacă imediat după alegeri, lucrurile păreau lămurite, o Convenție Națională fiind programată pentru sfârșitul lui aprilie sau începutul lui mai, varianta devansării acesteia a apărut insistent în ultimele zile. Tonul l-a dat Cristian Preda care a acuzat actuala conducere că încearcă să tragă de timp. Acestuia i s-a alăturat Sever Voinescu care a primit drept răspuns un avertisment de excludere din partea prim-vicepreședintelui Cezar Preda. În rând s-a aliniat și Elena Udrea care a cerut organizarea rapidă a congresului pentru a „opri fierberea din partid”.

La fel de tranșant este și vicepreședintele Gabriel Berca care a cerut explicit, într-o declarație pentru gândul, depunerea mandatului echipei Vasile Blaga, din care de altfel face și el parte.

„Convenția Națională trebuie organizată cât mai rapid. Avem nevoie de o conducere nouă, de figuri noi. Dacă venim cu aceiași oameni singurul rezultat va fi că o să ajungem la 7 la sută. Toată conducerea trebuie să demisioneze, să vină altcineva. Nu poți să faci politică de peste 20 la sută cu aceleași figuri care fac jocuri și care au mers pe principiul scapă cine poate. E nevoie de figuri credibile”, a declarat pentru gândul Gabriel Berca.

Întrebat de ce el personal nu a demisionat imediat după alegeri dacă asta este soluția, vicele pedelist a comentat că „deciziile nu se iau la cald”.

Turcan: „Sunt mulți care vizează preluarea puterii interne”

Varianta unui congres rapid nu este susținut de toți liderii partidului însă. „Este necesară o analiză în filiale astfel încât atunci când ne întâlnim fie în CNC, fie în Convenție, lucrurrile să fie lămurite. Sunt cazuri în care membri ai conducerilor județene, consilieri sau primari s-au implicat în campanie alături de USL și ne putem trezi ca în acest moment să vină să voteze la Convenție”, a declarat, pentru gândul, prim-vicepreședintele Mihai Stănișoară.

În favoarea „unei analize temeinice” se pronunță și vicepreședintele Raluca Turcan.

„Primul impuls după aflarea rezultatelor alegerilor a fost să-mi dau demisia, dar cui i-ar fi folosit, poate doar adversarilor. Sunt mulți oameni care se pronunță cu bună credință despre ce are nevoie partidul, dar sunt și mulți care vizează preluarea puterii interne. Cel mai dăunător lucru care se poate întâmpla PDL ar fi ca la Convenție să fie trimiși la înaintare oameni în spatele cărora alții să facă jocuri în interes personal. Am văzut discursuri teatrale în care unii nu erau suficient de reformatori, însă în spatele scenei se bătea din pinteni pentru tot felul de aranjamente”, a declarat Turcan, pentru gândul.

Întrebată la cine se referă exact, vicepreședintele PDL a spus că „se știu ei” și preferă ca „lucrurile să fie discutate în partid. „Mai multă onestitate cu noi înșine nu ar strica și nici mai puțină ipocrizie. Două categorii ar trebui să fie mai puțin vocale: cei care nu au participat la lupta politică de la alegeri și cei care au fost pe blat vizibil cu adversarii. Și asta nu înseamnă că fac parte din vechea gardă sau că nu vreau reformarea partidului”, a mai spus Turcan.

Igaș: Cei care au trădat nu au voie să emită pretenții sau păreri

De la Arad, vicepreședintele Traian Igaș spune și el că „nu este nicio grabă” pentru organizarea rapidă a congresului.

„Trebuie să facem o evaluarea aceea ce s-a întâmplat și să identificăm problemele. Mai mult, dacă sunt membri ai partidului care doresc să ocupe o funcție, au timp să se gândească și să-și pregătească mai bine proiectul”, a comentat Igaș, pentru gândul. Întrebat dacă a sesizat o fierbere în partid, așa cum invoca Udrea, liderul democrat liberal a spus că „sunt frământări, însă e mai bine să fierbem la foc mic”.

Vicepreședintele PDL i-a avertizat totodată pe cei care se grăbesc să ceară congres, susținând că unii dintre ei care „își doresc funcții acum fie au făcut blaturi, fie au lucrat împotriva PDL”.

„Să stea bine pe fundul lor. Aceștia care au trădat nu au voie să emită pretenții și păreri”, a spus Igaș.

Autor

Citește și