Executivul aprobă DIGITALIZAREA cărților de identitate electronice și a sistemului notarial / Investiție de peste 380 de milioane de lei

Publicat: 14 11. 2024, 14:43

This browser does not support the video element.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că Guvernul a aprobat un proiect de digitalizare a cărților de identitate electronice, o investiție de peste 380 de milioane de lei finanțată prin PNRR. Noile cărți de identitate vor putea fi stocate pe telefoanele mobile, iar cetățenii le vor putea utiliza în mod oficial.

Aprobăm azi două proiecte de digitalizare cu impact major pentru cetățeni. Primul se referă la digitalizarea cărții de identitate electronice, investiție de peste 380 de milioane de lei, finanțată prin PNRR, a spus Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

Potrivit premierului, cel de-al doilea proiect vizează digitalizarea sistemului notarial și a relației între notarii publici și cetățeni.

Astfel multe acte și proceduri se vor face electronic, fără prezența fizică a părților, a adăugat Marcel Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Măsuri de reducere a BIROCRAȚIEI: Guvernul simplifică procedurile pentru românii cu venituri extrasalariale și optimizează sistemul RO e-Transport

Marcel Ciolacu: Digitalizarea înseamnă o REFORMĂ autentică pentru administrație. Construim un sector public modern, sigur și EFICIENT