FALSUL RĂZBOI PE FONDURILE EUROPENE. Cât a pierdut și ce a câștigat în realitate România la Bruxelles

Ultimele luni de negocieri au adus României, la Consiliul European de vineri de la Bruxelles, fonduri comunitare pentru următorii șapte ani de 39,88 miliarde de euro. Doar pe hârtie.

Contrele publice, la nici câteva minute după decizie, între premierul Victor Ponta care acuză că „nu s-a obținut nimic în plus” și președintele Traian Băsescu, cel care a anunțat „victoria”, sunt însă false probleme date fiind rata de absorbiție dezastruoasă a banilor europeni de până acum și riscul suspendării plăților în mai multe programe în acest an. Inclusiv amânarea unui nou acord cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană poate diminua suficient de mult sumele care ar urma să ajungă în România via Bruxelles.

Ultimul cuvânt în privința banilor europeni din următorii ani îl va avea Parlamentul European.

Ce spun cifrele

Din cele două runde de negocieri la Bruxelles între șefii de stat și de guverne – prima în noiembrie, a doua în februarie -, președintele Băsescu a ieșit cu aproape 40 de miliarde de euro. Suma este evident inferioară propunerii de 48 de miliarde care se putea deduce din varianta de buget avansată Consiliului de Comisia Europeană. Scenariul de buget al lui Jose Manuel Barroso nu era însă decât o variantă de start a negocierii, cea mai optimistă posibilă pentru toate statele, și nu mai este de actualitate încă din octombrie, când a fost ajustat de Herman van Rompuy, președintele Consiliului.

În noua schemă van Rompuy, agreată parțial în noiembrie, României i se prefigura ca parte din buget aceeași sumă: 40 de miliarde. Ceea ce nu era o garanție că nu mai putea fi tăiată dacă liderii europeni decideau să reducă, la nivelul întregului buget, din banii pentru coeziune și pentru agricultură, de care România a fost direct interesată.

În linii mari, România a obținut  21,8 de miliarde de euro fonduri de coeziune (autostrăzi, căi ferate, mediu, resurse umane etc), față de 19 miliarde cât a avut până acum, și 17,5 miliarde de euro pentru agricultură (10 miliarde pentru plăți directe ale subvențiilor și 7,1 miliarde pentru proiecte de Dezvoltare Rurală, de la drumuri județene la ferme pentru tineri) față de 13 miliarde, cât poate accesa în prezent. Plus posibilitatea de a accesa alte câteva programe gestionate însă direct de Comisia Europeană, fără intervenția guvernului.

Datele finale arată o creștere a fondurilor europene pentru România de la 33,5 de miliarde de euro (2007-2014) până la 39,8 miliarde (2014-2020).

În ciuda declarațiilor politice ulterioare, în toate scenarile luate în calcul și la Guvern și la Președinție în ultimele luni, România urma să primească mai mult în exercițiul bugetar viitor. Motivul este simplu: la negocierile pentru bugetul 2007-2013, nefiind membru UE decât după începerea exercițiului bugetar, a luat ce i s-a dat, situație în care va fi acum Croația.

Câștiguri și compromisuri la Bruxelles

Dincolo de miliardele folosite acum ca armă politică în ambele direcții, între Guvern și Președinție, la Bruxelles s-au luat alte câteva decizii care, în practică, pot cântări mai mult decât sumele mari aflate deocamdată numai pe hârtie.

– Cofinanțarea în proiectele cu fonduri structurale și de coeziune, în care intră, de exemplu autostrăzile, crește de la 75% la 85%, ceea ce face ca statul să contribuie cu numai 15%;

– Prefinanțarea acelorași proiecte (adică banii pe care UE îi dă în avans) va fi de 4% – de la 2% cât se prevăzuse inițial – în cazul țărilor care au avut în 2010 acord cu FMI, cum e și cazul României;

– TVA eligibil, cu alte cuvinte rambursat de către Comisia Europeană la bugetul de stat, ceea ce poate însemna, din estimările Ministerului de Finanțe, un avantaj de 2 miliarde de euro.

– Proiectele de Dezvoltare Rurală rămân cofinanțate în proporție de numai 75% de UE, dar vor avea asigurată o prefinanțare de 4%;

– Așa numitul „top-up” de 10% – Țările care vor semna un acord financiar cu FMI sau cu CE vor primi cofinanțare de 85% pentru proiectele de Dezvoltare Rurală și 95% pentru Coeziune, urmând să contribuie de la bugetul de stat cu doar 15%, respectiv 5% din valoarea totală;

– Flexibilitatea – UE lasă la latitudinea guvernului decizia de a „muta” până la 25% din fonduri de la un program la altul;

– Regula „n+3” – dă posibilitatea țărilor membre să cheltuiască banii, o dată prinși în proiecte acceptate, încă trei ani după încheierea exercițiului bugetar, adică până în 2023. Pentru România și Slovacia, Consiliul European a cerut Comisiei „să exploreze soluții” ca această regulă să se aplice și pentru actualul buget, pentru a nu pierde și mai mult din fondurile europene.

Cu excepția flexibilității și a regulii „n+3”, lucrurile erau tranșate încă din noiembrie. Tot atunci, președintele Băsescu susținea că a obținut încă 5 miliarde pe lângă cele 5,5 actuale pentru plăți directe în agricultură. În final, suma pentru următorii șapte ani este de numai 10 miliarde, ceea ce poate pune în dificultate atingerea celor 183 de euro pe fiecare hectar, la cât ar trebui să ajungă subvențiile în 2017, față de 119 euro, cât primesc acum agricultorii români, dezavantajați față de cei din restul UE. Pentru a uniformiza subvențiile, România are nevoie de mai mult de 11 miliarde de euro în cei șapte ani. banii pot fi transferați de la Dezvoltare Rurală, diminuând înăs șansele tinerilor fermieri, ale celor care fac agricultură în zone climatice devaforizate sau ale comunelor care au nevoie de modernizare de a mai accesa sume consistente.

Un compromis important, admis de Traian Băsescu, a fost renunțarea la negocierea pentru transferul unor bani de la dezvoltare regională pentru sisteme de irigații, în situația în care România a obținut abia în ultimul moment extinderea de la doi la trei ani a perioadei în care mai poate cheltui bani europeni din actualul buget.

Marele câștig a fost însă eliminarea legăturii automate dintre rata de absorbție a fondurilor și finanțările viitoare, prevătute în prima variantă de buget a lui van Rompuy.

Riscul cel mare: 40 de miliarde doar pe hârtie

Căci, dincolo de războiul pe sumele finale convenite la Bruxelles, dacă își păstrează același ritm de absorbție ca și în primii șase ani după aderare, guvernul riscă să nu vadă mai mult de 5 miliarde de euro, pe lângă plățile directe, din cele 40, în șapte ani.

În 33,5 miliarde de euro, cât a avut în buget din 2007 în 2013, cei mai mulți bani au revenit, teoretic, așa-numitelor proiectele din fonduri structurale și de coeziune: peste 19 de miliarde de euro urmau să mergă în autostrăzi, căi ferate modernizate, proiecte de mediu sau în pregătirea forței de muncă. Absorbția a fost însă de numai 11,47%, arată datele Ministerului pentru Fonduri Europene, actualizate până la 31 decembrie anul trecut.

Sursa foto: Ministerul Fondurilor Europene

În primii șase ani de la aderare, România a decontat efectiv la Bruxelles facturi de numai 2,2 miliarde de euro din aproape 20, deși contractele semnate ar fi acoperit 14,9 miliarde de euro.

Cel mai departe a mers Programul Dezvoltare Regională, cu 920 de milioane decontate în șase ani, aproape 25%. Cele mai bine finanțate programe, Transporturi și Mediu, fiecare cu câte 4,5 miliarde puse la dispoziție de Bruxelles s-au limitat la 6,4%, respectiv 10,3% grad de absorbție.

Programele Transporturi și Competitivitate sunt de altfel blocate pentru o perioadă încă nedeterminată.

La ultimul Consiliu European, președintele Comsiei, Jose Manuel Barroso, s-a oferit să trimită în România funcționari de la Bruxelles „să asiste” autoritățile de management care gestionează banii europeni. Suspiciunile europenilor vizează mai ales corupția, dar și slaba pregătire din instituțiile de la București.