Fără precedent în ultimii 25 de ani. Confruntarea finală Ponta – Iohannis din turul al doilea al prezidențialelor S-AR PUTEA SĂ NU MAI AIBĂ LOC

Publicat: 04 11. 2014, 09:07

Primul care a acționat pe acest subiect a fost prezidențiabilul Alianței PSD-PC-UNPR, Victor Ponta, care a propus pentru săptămâna a doua a campaniei patru dezbateri televizate la RTV, B1, Antena3 și Realitatea. Premierul a spus că va participa singur la aceste emisiuni, dacă Klaus Iohannis va refuza să răspundă invitației.

Klaus Iohannis își dorește cel puțin o dezbatere televizată cu Victor Ponta, dar într-un alt format. Astfel, prezidențiabilul ACL dorește ca dezbaterea să nu fie într-un studiou de televiziune, ci într-un cadru independent, de unde vor putea transmite toate televiziunile. Liberalii discută cu mai multe ONG-uri dispuse să organizeze o astfel de dezbatere, ulterior urmând să fie stabilit și un moderator. Fără să răspundă clar, Iohannis a dat de înțeles că nu este de acord cu propunerea venită din partea lui Victor Ponta.

„Am mandatat echipa mea să poarte negocieri pentru o astfel de dezbatere”, a spus Iohannis.

Liderul PNL susține că dezbaterea trebuie organizată prin negocieri directe între cele două staff-uri de campanie.

„Va exista dezbaterea, fără niciun fel de dubiu, va fi o dezbatere față în față, dar într-un mediu non-partizan”, a anunțat Klaus Iohannis.