Fenechiu, înaintea sentinței în dosarul Transformatorul: „Pentru mine nu mă tem aproape deloc, mă tem pentru familia mea”
Relu Fenechiu a declarat, marți, la intrarea în sediul ICCJ, că nu se teme de o condamnare în dosarul „Transformatorul”, după ce s-a întâmplat ieri, precizând că speră să fie achitat, însă trebuie să ia în calcul și o eventuală condamnare, pentru că „trăim în România și asta ne ocupă tot timpul”.
„Cred că mai există și dreptate în România. În viață eu am trecut prin foarte multe, de foarte puține lucruri mă tem, pentru mine nu mă tem aproape deloc, mă tem pentru familia mea.Eu cred că completul de cinci nu este uncompket de care nu scapă nimeni, ci este completul cel mai avizat ca să facă dreptate”, a spus Fenechiu.
Completul de cinci judecători al instanței supreme continuă, marți, judecarea recursurilor formulate atât de Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu, Mihai Bogdan Damian, Ioan Turbatu, Ion Mărghidan, Petru Andronache, cât și de procurorii Direcției Naționale Anticorupție împotriva condamnărilor la închisoare cu executare dispuse, în 12 iulie, în cazul celor șase inculpați.
Relu Fenechiu a declarat, la intrarea în sediul instanței supreme, că este pentru prima oară când un om de afaceri ajunge în fața instanței pentru un astfel de caz, o complicitate care nu este gândită decât prin prisma faptului că un martor a afirmat că l-a văzut o dată în cabinetul unui director și prin prisma faptului că anumite plăți ale facturilor s-au făcut înainte de termenul scandent.
„Niciodată nu a existat în istorie o condamnare pentru o astfel de faptă”, a spus Fenechiu.
Fostul ministru al Transporturilor a adăugat că speră să fie achitat de Completul de cinci judecători al instanței supreme, dar ia în calcul și posibilitatea de a fi condamnat, „pentru că trăim în România și asta ne ocupă tot timpul”.
Fenechiu a precizat însă că, în opinia lui, judecătorii vor lua în considerare probele elocvente, susținând că el crede că mai există și dreptate în România
Întrebat dacă se teme că va fi condamnat, Fenechiu a spus că se teme de foarte puține lucru, pentru că a trecut prin multe lucruri, precizând că nu se teme pentru el, ci pentru familia sa.
„Nu mi-e teamă de o condamnare, după ce s-a întâmplat ieri (condamnarea la patru ani de închisoare cu executare a fostului premier Adrian Năstase, n.r.). Mi-aș dori foarte mult ca procesul acesta să fie televizat”, a mai spus Fenechiu, precizând că va cere instanței, dacă se poate, acest lucru, pentru ca toată lumea să vadă ce se întâmplă.
Fenechiu a mai spus că nu a greșit cu absolut nimic și că a fost și este un om de afaceri care a făcut demersuri pentru a-și vinde marfa.
Relu Fenechiu a mai spus că a fost acuzat în mass-media că a vândut produse vechi, scumpe, inutilizabile, care erau rămase pe stoc.
„Există documente clare care arată că în perioada 2002-2004 produsele vândute de firmele la care eram eu acționat erau de patru-cinci ori mai ieftine. Am adus dovezi că produsele similare, care puteau exista pe piață de la firme similare, erau de patru-cinci ori mai scumpe”, a precizat Fenechiu.
În opinia lui Fenechiu, instanța ar trebui să permită o expertiză contabilă și tehnică, pentru a arăta că produsele au fost vândute, nu au rămas în stoc la firmele care le-au cumpărat, dar și pentru a arăta că tot sistemul energetic folosește produse fabricate înainte de 1990.
În 12 iulie 2013, Relu Fenechiu, atunci ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanța supremă, în dosarul „Transformatorul”, la cinci ani de închisoare cu executare și trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.
La aceeași pedeapsă au fost condamnați fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, și Mihai Bogdan Damian.
Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002-2004, și Ion Mărghidan, director general al Sucursalei de Întreținere și Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2004-2005, au fost condamnați la câte șase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată.
Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a primit o pedeapsă de șapte ani de închisoare cu executare și cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată.
Instanța a mai dispus ca cei șase inculpați să plătească, în solidar, 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale către SISEE Moldova. Potrivit deciziei instanței, pentru Ioan Turbatu, limita răspunderii civile solidare este de 3.343.838,04 lei, iar pentru Ion Mărghidan, de 3.063.138,40 (2.091.753,40 + 971.385) lei.
Decizia a fost atacată cu recurs la Completul de cinci judecători al instanței supreme.
În urma deciziei de condamnare, Relu Fenechiu a demisionat din funcția de ministru al Transporturilor.
Deputatul PNL Relu Fenechiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iunie 2012, în dosarul cunoscut ca „Transformatorul”, fiind acuzat că prin firmele sale a vândut transformatoare și întrerupătoare uzate și vechi la prețuri de produse noi către Sucursala de Întreținere si Servicii Energetice Electrice Moldova, cu complicitatea fostei conduceri a instituției.
Fratele acestuia, Lucian Fenechiu, și Mihai Bogdan Damian, asociat unic și administrator la SC Euro Plus SRL Iași și acționar al SC Fene Grup SA, au fost acuzați de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată și complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru altul un avantaj patrimonial.
Procurorii anticorupție i-au trimis în judecată și pe Ioan Turbatu, pentru abuz în serviciu în formă calificată și continuată, Ion Mărghidan și Petru Andronache, ambii pentru abuz în serviciu în formă calificată și continuată și abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată.
Potrivit DNA, pe lângă achizițiile normale de echipamente și piese de schimb, în perioada 2002 – 2005, SISEE Moldova a realizat și achiziții de la un grup de patru firme – SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA și SC Euro Plus SRL – fără să respecte prevederile legislației cu privire la achizițiile publice, în condiții de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la prețuri de produse noi, transformatoare și întreruptoare uzate și vechi, fabricate în anii 1970 – 1980.
Totodată, procurorii au arătat că 99,98 la sută dintre produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achiziții de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile și cauzatoare de prejudicii bugetului societății, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.
Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA) și reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziționate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material însemnând o achiziție publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL și SC Tehnorom SRL.
Filiala de Întreținere și Servicii Energetice „Electrica Serv” SA – SISE Electrica Moldova s-a constituit parte civilă în această cauză, pentru suma reprezentând valoarea prejudiciului.