Prima pagină » Știri politice » FINANȚE. Ce spune Orban despre economie: „Stăm mai bine decât ne așteptam”

FINANȚE. Ce spune Orban despre economie: „Stăm mai bine decât ne așteptam”

FINANȚE. Ce spune Orban despre economie: „Stăm mai bine decât ne așteptam”
Ce se întâmplă luni cu starea de alertă. Premierul: „Nu vreau să mai comenteze cineva că noi cenzurăm dreptul oamenilor de a protesta” (FOTO: Alexandru Dobre - Mediafax Foto)

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, la Palatul Victoria, într-o conferință de presă că Executivul se află  într-un proces de evaluare a resurselor financiare. Șeful Executivului a subliniat că a acordat o atenție deosebită economiei.

„Obiectivul nostru a fost să afectam cât mai puțin economia. Nu s-au închis niciunul dintre santiere. Am permis toate acele activitati economicenecesare pentru economie. Pot sa va spun că față de previziunile unor analiști privitor la caderea economica lucrurile stau mai bine decât ne așteptam”, spune premierul.

Resursele financiare, într-un proces de evaluare.

„În ceea ce priveşte măsurile economice la care ne gândim, în momentul de faţă suntem într-un proces de evaluare a resurselor financiare pe care le putem accesa în perioada următoare. Nu numai de evaluare, ci şi de implicare activă în creşterea resurselor financiare pe care le putem mobiliza pentru efortul de relansare economică. Sigur, aceste resurse provin din buget, din fonduri europene pe care le avem la dispoziţie. De asemenea, provin din credite care pot fi luate din sistemul financiar bancar din România, credite care pot fi luate de pe piaţa internaţională. De asemenea, intenţionăm să lărgim instrumentul emiterii de obligaţiuni pentru cetăţenii români, care să poată fi cumpărate de cetăţenii români, astfel încât să oferim un instrument suplimentar de economisire pentru cetăţeni şi să oferim posibilitatea cetăţenilor care au resurse pentru a putea economisi banii pe care îi au suplimentar în astfel de instrumente de economisire, cum sunt titluri de stat, obligaţiuni. Chiar ne gândim ca anumite emisiuni să fie realizate pentru nişte obiective specifice, în care să implicăm cetăţeanul într-un program ‘Români pentru români’, ceva de genul acesta”, a mai spus premierul la o conferinţă de presă.

 

Citește și