Prima pagină » Știri politice » Firea, în contextul deciziei ALDE de a se retrage de la guvernare: Când intrăm în politică trebuie să fim pregătiți nu doar pentru succes

Firea, în contextul deciziei ALDE de a se retrage de la guvernare: Când intrăm în politică trebuie să fim pregătiți nu doar pentru succes

Firea, în contextul deciziei ALDE de a se retrage de la guvernare: Când intrăm în politică trebuie să fim pregătiți nu doar pentru succes
Gabriela Firea a declarat, marți, în contextul deciziei ALDE de a se retrage de la guvernare, că deși politica este interesantă, are și momente grele, de aceea toți trebuie să fie pregătiți și pentru eșecuri. Primarul a mai spus că speră să se ajungă la normalitate.

„Politica este interesantă. (…) Mulți se feresc de politică pentru că sunt și momente grele. Dar atunci când intrăm în politică trebuie să fim pregătiți nu doar pentru succes, ci și pentru momente mai grele. Sperăm să depășim momentele și să se ajungă într-o normalitate”, a declarat primarul general la începutul ședinței de Consiliu General al Municipiului București (CGMB).

Firea a subliniat că va fi majoritate în CGMB, formată din consilierii generali „care au conștiință” și care vor proiecte benefice pentru Capitală, în contextul retragerii ALDE de la guvernare.

ALDE a decis luni ieșirea de la guvernare și o alianță cu Pro România. Călin Popescu Tăriceanu a mai anunțat retragerea din Guvern a miniștrilor ALDE, însă Ramona Mănescu a decis să rămână la conducerea MAE.

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și