„Eu cred în echipa noastră și în oameni, pentru că și domnul Dragnea este un om credincos. Am fost împreună într-o delegație oficială în Israel, când eram senator, iar ulterior ne-am rugat la Mormântul Sfânt. Am fost în aceea zonă deosebit de specială, unde nu ai cum să minți, nu ai cum să fii falsă și nu ai cum să interpetezi un rol, pentru că imediat cei de față și-ar da seama că faci ceva de protocol, și nu din suflet”, a declarat Gabriela Firea, vineri, la Antena 3.
Întebată ce pildă i s-ar potrivit lui Liviu Dragnea, șeful partid, Gabriela Firea a declarat că merge pe pricipiul „să întorci și celălalt obraz”.
„Mi-au rămas în amintire acele momente speciale din Israel, cu acei omeni din delegația oficială. Legat de pilde. Eu întodeauna sunt de principiul să întorci și celălat obraz, nu dinte pentru dinte, apropo de Noul și Vechiul Testament”, a delcarat Firea