Florin Cîţu, premierul interimar și preşedintele PNL, a anunţat că nu va face parte din viitorul. El spune că nu există „compatibilitate” între el și PSD sau USR, pentru că cele două partide l-au dat jos prin moțiune de cenzură.
Anunțul a fost făcut duminică, 24 octombrie, înaintea negocierilor dintre PNL și PSD pe tema noului guvern, care au loc la Vila Lac.
Cîțu a mai spus că el l-a propus pe Nicolae Ciucă pentru a fi premier, iar acum este rolul celorlalte partide să fie responsabile pentru a depăşi această situaţie dificilă și să voteze Guvernul.
Întrebat de jurnaliști dacă după perioada de tranziție de 3 sau 6 luni PSD și PNL vor putea intra împreună la guvernare, formând USL 2, acesta a răspuns:
„Moțiunea, tot Congresul din 2021 a fost despre lupta mea cu PSD. Faptul că PSD m-a dat jos pe mine și împreună cu USR este clar că aici nu există compatibilitate. În ceea ce privește viitorul, PNL are un mesaj foarte clar: noi suntem aici pentru a implementa liberalismul în România. Ceea ce înseamnă că lucrurile nu sunt compatibele cu ceea ce a spus PSD până acum”.