Prima pagină » Știri politice » FLORIN CÎȚU ANUNȚĂ ce se întâmplă cu salariile românilor. Mai cresc pensiile la 1 septembrie?

FLORIN CÎȚU ANUNȚĂ ce se întâmplă cu salariile românilor. Mai cresc pensiile la 1 septembrie?

FLORIN CÎȚU ANUNȚĂ ce se întâmplă cu salariile românilor. Mai cresc pensiile la 1 septembrie?

Nu numai că întreaga planetă suferă în aceste zile, dar și economia globală s-a „gripat”. Iar România nu face notă discordantă, din păcate.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a vorbit la Digi 24 despre cel mai fierbinte subiect al momentului – care este situația bugetului României! Afectată în plin de măsurile restrictive impuse pentru a stopa răspândirea Covid-19, țara trece acum printr-o situația extrem de delicată, iar printre prioritățile Guvernului Orban se numără și reevaluarea cheltuielilor aparatului bugetar.

Tocmai de aceea, ministrul Cîțu a evitat să promită că va mai avea loc o creștere a pensiilor la 1 septembrie. Însă, există și o veste bună: la momentul actual, Executivul nu ia în calcul diminuarea salariilor în sectorul bugetar! Totul depinde de cum va arăta execuția bugetară, explică Florin Cîțu.

„Va trebui să luăm câteva decizii importante în ceea ce privește cheltuielile pentru tot anul. Nu pot să vă spun acum care sunt acele categorii de cheltuieli, pentru că analiza este în curs”, și-a început discursul ministrul Finanțelor. În prezent, deficitul bugetar pe anul 2020 crește direct proporțional cu măsurile luate pentru contracararea efectelor economice și sociale determinate de epidemia de coronavirus. Cîțu spune că rolul Guvernului este „de a ne asigura că oamenii primesc ajutoare, pensii, salarii”, a declarat ministrul potrivit sursei citate. Dar, atenție, „nu va fi ușor și e necesară o reevaluare a întregului buget pe tot anul”, a mai completat acesta.

Concret, iată ce presupune această reevaluare a bugetului: „Ne vom uita dacă în cheltuielile pe care le avem anul acesta există cheltuieli neesențiale, la care putem să renunțăm și să mai reducem din presiunea asupra bugetului. Asta pe de o parte. Dar, în același timp, ne uităm și la capitolele importante din bugetul de cheltuieli, unde putem să amânăm o parte din cheltuieli pentru anul viitor. Cum vom avea această analiză, vom ieși cu ea, sper că ori la momentul rectificării, ori imediat după”.

Cum oamenii se tem că va urma și o restructurare a aparatului bugetar, Florin Cîțu a ținut să liniștească populația: „Nu, am spus că în acest moment nu există în lucru la Ministerul Finanțelor Publice așa ceva! Deci, nu, nu ne uităm la așa ceva! Ne uităm la cheltuieli, e adevărat, dar în ceea ce privește aparatul bugetar, știți foarte bine, acest guvern a început cu 16 ministere în loc de 27, fiecare minister și-a făcut o reorganizare, eu am terminat reorganizarea ANAF, urmează și reorganizarea Ministerului Finanțelor Publice, digitalizarea”.

Se mai măresc alocațiile copiilor?

Referitor la majorarea pensiilor, politicianul liberal a spus că trebuie să așteptăm execuția bugetară. La începutul anului, explică Florin Cîțu, Guvernul Orban a alocat bani în bugetul pe 2020 pentru creșterea pensiilor de la 1 septembrie, dar pandemia de coronavirus a dat planurile peste cap.

„De fiecare dată am spus, însă, că totul depinde de execuția bugetară. Tot timpul trebuie să ne uităm atent la execuția bugetară și vedem concluziile după aceea. Dar ne uităm la toate cheltuielile din buget, toate grupele mari de cheltuieli. Dacă după primele două luni execuția bugetară arăta foarte bine, vă spun că în acest moment, în martie, deja vedem impactul crizei, cu venituri mai mici, cheltuielile crescute, iar la rectificarea bugetară vă spun că avem o creștere semnificativă a cheltuielilor, vom aloca în plus un miliard de lei doar pentru concediile medicale, o sumă semnificativă pentru șomaj tehnic, peste 7 miliarde de lei, și mai avem și alte cheltuieli pentru ajutor social, asta înseamnă că vom cheltui foarte mult, în timp ce pentru tot anul veniturile bugetare scad semnificativ, deficitul bugetar crește, estimarea pentru tot anul crește, ceea ce înseamnă că și necesarul de finanțare crește”, a mai spus acesta.

Același răspuns l-a oferit Florin Cîțu și în legătură cu majorarea alocațiilor copiilor. Deocamdată, nu se știe dacă sunt fonduri suficiente și pentru mărirea alocațiilor, „trebuie văzută execuția bugetară”, după cum a repetat ministrul Finanțelor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile