Florin Cîțu, chemat la audieri în legătură cu manipularea ROBOR din 2008. Daniel Zamfir: „Avem PÂRGHIILE necesare pentru a-l convinge să vină”. Reacția senatorului PNL
„Dragnea și Tăriceanu au dat ordin să fiu anchetat! Hamsterul execută! Cei doi se răzbună și cer să fiu anchetat din nou. Anul trecut am fost anchetat la ordinul lui Dragnea de ASF. Anul acesta la comisia economică a avut deja loc o anchetă ilegală iar cei doi președinți au fost de acord. V-am spus despre reacția Președintelui Senatului după ce am scris ALDE Europe despre abuzurile membrilor ALDE din România. Abuzuri pe care Președintele ALDE România le tolerează. Domnule Tăriceanu am să le scriu și despre această anchetă comunistă și abuzurile pe care le tolerați. Dar lucrurile sunt și mai grave. Se pare că deranjez foarte tare interesele economice ale Moscovei în România. Dragnea și Tăriceanu au găsit momentul și se răzbună pe mine. Se folosesc de hamsterul lui Dragnea și îi cer să mă ancheteze după modelul comunist sugerat de Moscova, în cadrul unei anchete făcută de un habarnist șef la comisia economică din Senat”, a scris pe Facebook Florin Cîțu.
El a mai afirmat că nu va fi „la de de îngăduitor” ca guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
„Ăsta da tupeu de comuniști. Inginerul să mă ancheteze într-o speță în care nu are niciun fel de expertiză și experiență. Eu nu sunt la fel de îngăduitor că domnul Guvernator. Nu dau lecțîi de economie gratuit. Din păcate niciun membru din comisie nu are expertiză sau experiență în domeniul pe care îl anchetează. Nu mai spun că în fițuică pe care mi-a trimis-o nu spune în ce calitatea mă cheamă procurorul comunist ALDE la această comisie. Încă un abuz în serviciu. Pe acestea marele luptător pentru drepturile românilor, Președintele Senatului, nu le vede. Exact că înaintașîi lor comuniști, inventează procese pentru opoziția politică. Ne aflăm într-o situație de un absurd care l-ar face pe Eugen Ionsecu să crape de gelozie. Dragnea și Tăriceanu și-au pus hamsterul procuror să facă această anchetă după ce am arătat că la Comisia Economică din Senat este tolerată o anchetă fără avizul Biroului Permanent. O anchetă în care deja s-au adus acuzațîi publice, s-au prezentat documente furate și falsificate. Dar mult mai rău s-au dat deja verdicte. Inginerul/procuror comunist s-a pronunțat deja public în ceea ce mă privește. Mai trebuie să dea sentința. Așa sunt cheltuiți banii publici. Anchetarea și hărțuirea opoziției”, a adăugat liberalul.
El susține că președintele Comisiei economice, Daniel Zamfir, vrea să intre în legalitate cu ancheta.
„Prea târziu. Tot ce se întâmplă acum este doar un spectacol ieftin. Inginerul este fericit în rolul lui de procuror comunist iar Tăriceanu și Dragnea au asigurat în continuare accesul cu discount la televiziunea #fakenews. În plus arată stăpânilor de la Moscova că sunt ascultători și merită să fie sprijiniți în continuare. I-am cerut inginerului-procuror să-mi trimită oficial calitatea în care sunt anchetat. Doar comuniștii anchetau întâi și pe urmă spuneau pentru ce. În timp ce eu sunt anchetat de hamsterul lor, Tăriceanu și Dragnea fac turul televiziunilor și se plâng că îi abuzează „statul paralel”. Dragnea și Tăriceanu se folosec de toate instituțiile statului pentru a mă face să tac. La ordinul lor am fost anchetat de ASF. Acum la ordinul lor sunt anchetat de Senat. Nu mă sperie. Voi continuă să va prezint toate nenorocirile pe care le fac acești dictatori. Ei trebuie să plătească pentru distrugerea României”, a afirmat în încheiere senatorul PNL.
Știrea inițială. „Eu l-am învederat în scris, pentru că am primit de dimineață o adresă de la domnia sa prin care mă întreabă în ce calitate e invitat. E de notorietate bănuiesc, știe foarte bine. E vorba de acea investigație în 2008, când el era unul dintre trezorierii băncilor care sunt prinși în acel raport că manipulau ROBOR. L-am chemat în calitate de trezorier de pe vremea aceea, așa cum am chemat încă trei trezorieri ai băncilor. I-am împărțit în două. O parte vin săptămâna asta, o parte săptămâna viitoare. Sunt cei care erau în momentul ăla implicați în cotația ROBOR. El era atunci trezoriei ING Bank”, a declarat Zamfir pentru MEDIAFAX.
Zamfir, președintele Comisiei Economice din Senat, spune că Florin Cîțu va fi audiat avându-se în vedere fosta sa calitate, nu cea de senator.
„În acea calitate și mai ales că apare în raport cu niște opinii, decizii la un moment dat. Nu are nicio legătură cu funcția de senator. Faptul că acum e senator, cu atât mai mult îl obligă să fie prezent. Există articol foarte clar în regulamentul Senatului care vorbește despre faptul că persoanele publice sunt obligați să vină la Comisia de anchetă. Nu există o sancțiune penală dacă nu vin, dar așa cum a fost cu Isărescu, când tot așa spunea că nu-i obligat să vină, uite că a venit. Avem pârghiile necesare să-l determinăm să vină, așa cum l-am determinat și pe dl Isărescu să vină”, a afirmat Cătălin Zamfir.
Zamfir susține că Florin Cîțu își motivează absența de la Comisia de anchetă spunând că nu există o încuviințare a Comisiei Economice la Senat pentru a face această anchetă.
„Citeam o declarație de-a lui că n-are încuviințarea Comisia Economică la BP al Senatului să facă această anchetă. Eu cred că trăim în altă lume. M-aș gândi la un moment dat că ar fi din necunoaștere, dar e ticăloșie curată, pentru că în Senatul României s-a votat ca această comisie să facă această anchetă. Dumnealui a votat împotrivă. Nu putem lua în discuție faptul că dumnealui nu știe că această comisie e mandatată de Senat să facă această anchetă”, a spus Cătălin Zamfir.
Senatorul independent a scris pe Facebook că Florin Cîțu „s-a înțeles cu Nicolae Cinteză de la BNR să nu se prezinte marți la audierile de la Comisia Economică a Senatului”.
„Aflu, pe surse de la PNL, că dl Cîțu, „combinatorul ROBOR-ului ” de pe vremea când era trezorier la ING, s-a înțeles cu domnul Cinteza de la BNR sa nu se prezinte astăzi la audierile de la Comisia Economică a Senatului. Eu nu știu ce calcul își fac, dar îi avertizez pe amândoi, că Legea ii obligă să se prezinte în fața Comisiei parlamentare,și că, așa cum am procedat în cazul audierii lui Mugur Isărescu, vom merge până la capăt!”, a scris Zamfir pe Facebook.
foto: Hepta