Florin Cîțu: „Nu accept solicitări pentru alocare suplimentară la rectificarea bugetară”
Premierul Florin Cîțu a scris miercuri pe pagina sa de Facebook că nu va accepta solicitările de alocare suplimentară în cadrul viitoarei rectificări bugetare.
El spune că solicitările de alocări suplimentare, în valoare de 40 de miliarde de lei, nu își au sensul, din moment ce în primul semestru al anului, jumătate din această sumă a rămas necheltuită.
„Cer responsabiltate și performanță de la toți miniștrii.
Nu accept solicitări pentru alocare suplimentară, la rectificarea bugetară, a 40 de miliarde lei, din moment ce execuția, după 6 luni, arată că au rămas 20 de miliarde de lei necheltuiți.
Românii trebuie să știe că, în mandatul meu, nu ne batem joc de banii lor”, a scris premierul Florin Cîțu pe Facebook.
Florin Cîțu: Solicit mai multă responsabilitate în cheltuirea banului public
Florin Cîțu a anunțat, luni, că a elaborat o primă variantă a proiectului de rectificare bugetară, urmând să trimită documentul liderilor Coaliției de guvernare. Premierul a precizat că nu există elemente care să ducă la creșterea deficitului bugetar peste ținta asumată în Legea bugetului de stat pe 2021, adăugând că unele ministere vor beneficia de alocări suplimentare.
Florin Cîțu a transmis, printr-un mesaj postat pe Facebook, că îi așteaptă pe toți miniștrii să își prezinte execuția bugetară pentru primul semestru al anului și a solicitat mai multă responsabilitate în cheltuirea banului public și atingerea tuturor țintelor asumate prin Legea bugetului de stat pe 2021.
Premierul făcuse referire, luni dimineață, la câteva dintre realizările și concluziile din execuția bugetară pe al doilea trimestru al anului, în contextul anunțatei rectificări, subliniind că nu se așteaptă la creșterea deficitului bugetar.
Premierul anunțase în urmă cu o săptămână, că în această perioadă analizează modul în care fiecare minister a cheltuit banii solicitați, în perspectiva elaborării primei rectificări bugetare din acest an.
Deficitul bugetului general consolidat, la finalul lui 2020, era de 101,92 miliarde lei (9,79% din PIB), iar ținta de deficit bugetar, conform Legii bugetului de stat pentru acest an este de 7,16% din PIB.
Bugetul 2021 a fost construit pe o creștere economică de 4,3%. Potrivit previziunilor economice din primăvara anului 2021 ale Comisiei Europene, economia României va crește cu 5,1% în 2021 și cu 4,9% în 2022.