Florin Cîțu, reacție la replica Ioanei Mihăilă privind bugetul Sănătății: „A venit cu demisia? Nu știu de ce lumea vrea să-și arate incompetența pe ultima sută de metri”
Florin Cîțu a reacționat, sâmbătă după amiază, la acuzațiile aduse de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, care ieșise public cu o replică la declarațiile de dimineață ale premierului spunând că acesta știa de situația financiară a instituției pe care o conduce, implicit de din centrele de vaccinare nu și-au primit banii. „A venit cu demisia domniei sale sau nu? Eu nu știu de ce lumea vrea să-și arate incompetența pe ultima sută de metri”, a fost reacția premierului.
Șirul declarațiilor tensionate dintre Florin Cîțu, premier contestat prin moțiune de cenzură de către USR PLUS și AUR, și ministrul Sănătății propus de prima formațiune, Ioana Mihăilă a continuat sâmbătă seara cu comentariul dur al actualulul șef de la Palatul Victoria: „A venit cu demisia domniei sale sau nu? Eu nu știu de ce lumea vrea să-și arate incompetența pe ultima sută de metri”.
Filmul zilei
Replica a fost dată la Oradea, seara, după ce dimineață, Florin Cîțu spunea, la Timișoara, ca primă reacție după momentul depunerii moțiunii de cenzură: „Ce facem? Guvernăm, mergem înainte, avem în continuare de făcut lucruri. Marţi, rectificarea bugetară pe care o aşteaptă foarte mulţi români. Aţi văzut că sunt deja întârzieri şi nu ştiu cum s-a întâmplat ca Ministerul Sănătăţii să nu plătească centrele de vaccinare, oamenii sunt neplătiţi de vreo două luni de zile. Foarte bizar acest lucru, ar trebui să ne uităm la el”.
La câteva ore distanță, Ioana Mihăilă, de la Ministerul Sănătății, l-a criticat pe șeful Executivului pentru declarațiile făcute sâmbătă privind situația angajaților din centrele de vaccinare, afirmând că „domnul prim-ministru ne spune acum să nu înțelege cum s-a întâmplat acest lucru, deși știa din aprilie că banii alocați Ministerului Sănătății nu sunt suflicienți”.
„Interesant cum de fiecare dată după ce se pregătesc să plece de la minister apar și problemele”
„La rectificarea bugetară – e transparent, e în dezbatere publică – se vede că sunt 483 de milioane cred- 480 de milioane – necheltuiți care sunt redistribuiți. Asta însemnă că acești banierau acolo, la Ministerul Sănătății – iar dacă cineva avea curiozitatea să citească legea bugetului aprobată la începutul anului vedea că putea să redistribuie bani pentru orice cheltuială care ține de vaccinare în timpul acestui an. Deci erau 480 de milioane”, a spus premierul.
Florin Cîțu a comentat că declarațiile ministrului sunt făcute în timpul pregăturilor pentru plecarea de la minister. „Până la urmă eu nu o să pot să fiu ministrul fiecărui portofoliu. Există ministru care să fie responsabil pentru execuția bugetară. Dacă nu ești responsabil, îmi pare rău, dar… lucrurile transparente sunt acolo. Interesant cum de fiecare dată după ce se pregătesc să plece de la minister apar și problemele, nu înainte”, a spus Florin Cîțu.
În 13 august, ziua în care a fost pus în dezbatere publică proiectul privind rectificarea bugetară, Florin Cîțu a publicat un tabel cu performanțele ministerelor privind execuția bugetară față de programul la 6 luni, unde Minsitrul Sănătății apărea cu 80% din bani cheltuiți, aproape de media pe bugetul de stat, de 84%. Performerul era Minsterul Justiției (96% – pe al cărui titular, Stelian Ion, tocmai l-a demis), în timp ce cel mai mic procent era la Ministerul Energiei (28%).
La rectificare, Ministerul Sănătății ar urma să primească în plus 3,7 miliarde de lei, conform proiectului actual.
„Din bugetul de stat, au fost suplimentate creditele bugetare astfel: Ministerul Sănătății: +3.721,3 milioane lei, din care 1.910,0 milioane lei pentru achiziția de vaccinuri anti COVID-19 (500 milioane lei), implementarea măsurilor de stimulare a vaccinării anti COVID-19 (50 milioane lei), medicamente, derularea programelor naționale de sănătate, cheltuieli de personal și 1.811,3 milioane lei transferuri pentru echilibrarea bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, se propune suplimentarea cu 425,0 milioane lei a cheltuielilor din venituri proprii ale Ministerului Sănătății pentru finanțarea activităților privind aprobarea substanțelor active ale produselor biocide și autorizarea produselor biocide concomitent cu majorarea veniturilor proprii care se constituie din tarifele încasate”, conform notei de fundamentare a proiectului pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor.
Moţiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari – USR PLUS și AUR, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor. Ședința Birourilor permanente ale celor două camere a eșuat să aibă loc, de două ori, din lipsă de cvorum, astfel că e reprogramată pentru luni, la ora 12:00, pentru a stabili calendarul.