Prima pagină » Știri politice » Florin Cîţu: „Trebuie curaj politic și zero populism că să facem fata provocărilor”

Florin Cîţu: „Trebuie curaj politic și zero populism că să facem fata provocărilor”

Florin Cîţu: „Trebuie curaj politic și zero populism că să facem fata provocărilor”
Președintele Senatului, Florin Cîțu / Sursa: Facebook

Într-un mesaj publicat pe Facebook sâmbătă dimineață, Florin Cîțu, liderul Partidului Național Liberal și actual președinte al Senatului își exprimă convingerea că 2022 poate să fie încă un an cu rezultate economice peste așteptări, dar că „trebuie curaj politic și zero populism că să facem față provocărilor”.

Florin Cîțu a trecut în revistă deciziile și contextul lunii ianuarie 2020, când era ministru de Finanțe (funcție pe care a ocupat-o între 4 noiembrie 2019 – 23 decembrie 2020, când a devenit premier) – sub deviza „pregătește-te pentru ce-I mai rău, speră în ce-i mai bine”, și lunile care au urmat, când România a intrat în stare de urgență și economia a fost închisă.

„Printre multe decizii, am luat și decizia să le permitem companiilor să nu plătească impozitele la termen. Totuși, am avut resurse financiare să plătim la timp pensii mărite cu 14% , salarii, alocații dar să și continuam investițiile de la buget. De unde bani? Simplu, din strategia pe care am prezentat-o mai sus. Cel mai negru scenariu s-a adevarit dar eram pregătiți”, a scris fostul ministru al Finanțelor din, pe atunci, Guvenul Orban.

Apoi, spune el, a folosit același mod de a administra economia și în 2021 – când a fost premierul României – ceea ce a dus a adus beneficii. „În ciuda tuturor loviturilor pe care le-a primit economia am reușit o creștere economică mai mare cu aproape 3 puncte procentuale decât estimarea inițială, venituri mai mari cu peste 20 de miliarde lei decât bugetate și un deficit bugetar cu 3 puncte procentuale mai mic decât cel aprobat în legea bugetului. Aceste resurse suplimentare au fost folosite pentru compensarea facturilor la energie fară să punem în pericol stabilitatea economică a României”, a scris Florin Cîțu.

Estimări pentru 2022

Potrivit actualului președinte al Senatului, anul 2022 începe cu provocări majore, cu inflație, dobânzi mai mari și amenințarea unui război foarte aproape de granița României cu implicații economice majore pentru economia țării.

„Acestea sunt provocările pe care deja le vedem. Dar eu nu despre acestea vorbesc. Sunt sigur că vor mai apărea și altele. Pentru cele pe care nu le vedem acum trebuie guvernul să pregătească o strategie. Încă mai este timp.  Ce trebuie făcut? Eu recomand să se facă ce am făcut în ultimii ani. Cheia o reprezintă resursele pe care guvernul le are la dispoziție într-o situație neprevăzută. Aceste resurse trebuie acumulate acum”, a scris Florin Cîțu.

În plus, spune liderul liberal, de o importanță vitală este încrederea investitorilor în guvernul României. F„ară încrederea acestora, în contextul global actual, Romania s-ar putea să fie forțată să solicite finanțare de urgență de la instituțiile internaționale.  Încă este timp și cred sincer că 2022 poate să fie încă un an cu rezultate economice peste așteptări. Trebuie curaj politic și zero populism că să facem fata provocărilor. Mai ales acelor provocări pe care încă nu le știm”, a conchis Florin Cîțu.

Investițiile străine în România s-au dublat în 2021, față de primul an al pandemiei arată analistul Petrișor Peiu. România continuă să se îndatoreze, iar investițiile străine directe, duble în 2021 față de primul an al pandemiei, se fac prioritar din profiturile realizate tot în țară de companiile străine, mai puțin cu bani „noi” aduși din străinătate. Cu toate acestea, creșterea cu un asemenea ritm a investițiilor străine este un semn extrem de important pentru atractivitatea pieței locale, arată analistul Gândul Petrișor Peiu, în Top 5 evenimente economice ale săptămânii 15-21 ianuarie 2022.

https://www.gandul.ro/actualitate/video-investitiile-straine-romania-dublat-2021-fata-de-primul-an-al-pandemiei-analistul-petrisor-peiu-19740938?utm_source=video_homepage&utm_medium=clicks_video&utm_campaign=video

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și