Comisiile parlamentare reunite l-au avizat, luni, pe Florin Georgescu în funcția de ministru al Finanțelor Publice și vicepremier în Guvernul Ponta, cu 28 de voturi „pentru” și șase „împotrivă”.
Audierile au durat circa două ore, într-o ședință comună a comisiilor pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților și Senat.
Georgescu, prim-viceguvernator al BNR, nominalizat pentru Ministerul Finanțelor, a mai ocupat acest post în perioada 1992 – 1996, el urmând să conducă până la alegerile parlamentare din toamnă o instituție strategică în păstrarea echilibrelor economice și în relația cu FMI.