„O lege a amnistiei și grațierii nu a fost susținută de noi în campania electorală dar o astfel de lege discutată în Parlament, din punctul meu de vedere, este de bun augur. Dacă venim cu o astfel de lege, locul unde se poate discuta și analiza este Parlamentul”, le-a spus Iordache jurnaliștilor după audiere.
Întrebat despre suspiciunile potrivit cărora ar fi fost printre inițiatorii proiectului de lege din 2013 privind amnistia și grațierea, pe 9 decembrie 2013, zi denumită „Marțea Neagră”, Iordache a declarat : „Sunt niște articole de presă, dezbaterea în Parlament nu poate fi influențată de o persoană. Din punctul meu de vedere locul în care pot fi modificate legile este Parlamentul. Ca se discută într-o parte sau în alta sunt speculații de presă”.
Florin Iordache le-a prezentat parlamentarilor juriști câteva obiective pe care le are în fruntea Ministerului Justiției, acesta precizând că va propune premierului o revizuire a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, precizând și că este necesară o lege a răspunderii magistraților după model european.
„S-a constatat ca în foarte multe locuri și la foarte multe legi constatăm că sunt neconstituționale. Eu am zis numai la Codul Penal și Codul de Procedură Penală avem 40 decizii ale CCR care ar trebui puse în concordanță pentru că acum legile sunt incomplete și, în același timp, avem legi care se contrazic. Chiar azi, la Biroul Permanent am avut două legi care într-un fel sunt definite în statutul parlamentar și în alt fel în statutul penal. Trebuie să avem legi care să nu mai lase loc la interpretari”, a declarat Iordache.
Iordache a precizat că 2016 este un an pierdut întrucât în justiție nu au fost accesate fonduri europene.
Florin Iordache, propunerea PSD pentru funcția de ministru al Justiției, este fost președinte al Camerei Deputaților, deputat din anul 2000, fiind și arbitru la Curtea de Arbitraj Internațional. Parlamentarul a fost audiat ca martor la ÎCCJ în unul dintre dosarele lui Mihail Vlasov.