Florin Roman: Ciolacu are obligația să-l demită de urgență pe Rafila

Publicat: 08 08. 2024, 15:55
Actualizat: 08 08. 2024, 15:57

This browser does not support the video element.

Deputatul PNL  Florin Roman a declarat la B1 TV că Marcel Ciolacu are obligația să îl demită de urgență pe Alexandru Rafila după tragedia de la Spitalul Pantelimon. 

„Din punctul meu de vedere, mai ales după conferința de presă a domnului ministru Rafila și după declarațiile premierului Ciolacu, nu mai există decât un singur lucru de făcut, și anume demisia sau demiterea ministrului Sănătății”, susține liberalul.

Deși mă așteptam, sincer, să înceapă conferința de presă prin a cere scuze și a oferi condoleanțe familiilor celor decedați, practic cu genul acesta de atitudine în care domnul Rafila se face că plouă într-o situație în care într-un mare spital din România ai 17 decese pe ATI și ai acuzații extrem de grave că unii medici, și aici nu e generalizarea de care vorbea domnul Rafila, toți cei care au vorbit despre astfel de situații au vorbit de acei medici scoși cu cătușe la mâini și care, potrivit comunicatului oficial al Parchetului, vorbește despre medici care decideau cine trăiește și cât trăiește, ceea ce este de un cinism fără margini, care nu poate fi acceptat, or în situația de genul acesta, când domnul Rafila în urmă cu patru luni are un număr de decese, vă repet, 17, și 1 era foarte grav, darămite 17, când se confirmă că acolo unii decideau cine trăiește și cât trăiește, ca ministru al Sănătății, care trimiți Corpul de control, la momentul respectiv practic ignori ceea ce spun aparținătorii celor decedați și practic le mai înfigi o dată cuțitul în inimă, după ce au avut o pierdere în familie, din punctul meu de vedere, este o lipsă de empatie cum rar mi-a fost dat să văd și politic, repet, ca ministru, când ai în ograda ta o asemenea situație, bunul simț te obligă să îți înaintezi demisia”, a adăugat Florin Roman.

.„Domnul Ciolacu, pentru mine este surprinzător (…), are două săptămâni de când vorbește doar de ce fac alți miniștri, dar atunci când dumnealui are în față o situație clară că un ministru PSD trebuie să plece, domnul Ciolacu începe să ne vorbească de ceea ce a fost prin pandemie. Nu, domnul Ciolacu are obligația, ca prim-ministru al României, să îl demită de urgență pe domnul Rafila, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete”, a continuat Florin Roman.

Alexandru Rafila, medic de profesie, șeful Disciplinei de Microbiologie al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și șeful Laboratorului Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, a devenit ministrul Sănătății de la numirea lui Nicolae Ciucă în funcția de premier și formarea coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR pe 25 noiembrie 2021.