Florin Roman, despre scânteile de la Alba: ,,Nu mi-a REPROȘAT și nici nu are ce să-mi reproșeze nimeni”

Publicat: 01 04. 2024, 12:54
Actualizat: 01 04. 2024, 13:18
sursa: facebook

Deputatul PNL de Alba Florin Roman, coordonator campaniei formaţiunii pentru alegerile locale, ne-a declarat faptul că PNL nu va face nicio Alianță politică cu PSD, acolo unde NU sunt primari USR. Deși au apărut voci, care ar fi spus că deputatul ar fi putut stârni revolte în cadrul Coaliției, Roman a spus că șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu are ce să-i reproșeze.

L-am întrebat dacă s-a mai gândit în privința unei Alianțe cu PSD la Alba.

Nimic. Zero. Și nicăieri în România unde nu avem primar USR în funcție NU vom face alianțe. Deci suntem în competiție directă și principalul adversar la nivel local este PSD. Unde e USR avem liste comune, în rest rămâne partidul cu cel mai mare număr de primar PSD. Eu, PNL, la alegerile locale, principalul meu adversar e ăla care are numărul de aleși cel mai mare, deci PSD-ul, ne-a răspuns Roman.

Domnul Ciucă nu v-a reproșat că vă opuneți vreunei Alianțe?

Ce să-mi reproșeze, nu am înțeles, că îmi fac treaba pentru Partidul Național Liberal?  Nu mi-a reproșat și nici nu are ce să-mi reproșeze nimeni, a mai completat Florin Roman.

Cât despre Alianța de la nivelul Capitalei, Roman ne-a răspuns că este o soluție pragmatică și că medicul Cătălin Cîrstoiu are șanse, căci altfel nu ar mai fost susținut de ambele partidele ale Coaliției.

 

CITEȘTE ȘI:

Nicolae Ciucă, despre candidatura la prezidențiale: ,,Dacă partidul va solicita acest lucru, voi proceda ca atare”