Foștii PPDD-iști vor să fie recunoscuți ca grup parlamentar
Zece deputați, nouă ex-PPDD și Remus Cernea, cer conducerii Camerei să recunoască înființarea unui grup al independenților.
„Am depus la secretariatul domnului președinte Zgonea o cerere pentru înființarea grupului parlamentar al Independenților din Camera Deputaților. Acest grup va fi constituit pentru a îndeplini cerință minimă pentru exercitarea dreptului deplin al mandatului de parlamentar. În prezent avem minimul de membri, zece parlamentari independenți. Structura conducerii este deocamdată provizorie, urmând să vedem care va fi aceasta”, a declarat Ion Șcheau, fost PPDD, lider „provizoriu” al independenților.
Mai mult, el a precizat că scopul lor este de a susține agenda cetățenilor, în momentul de față fiindu-le greu „să-și exercite activitatea de parlamentar”.
„Vom susține agenda cetățeanului, dacă actul normativ care urmează să fie votat este în favoarea cetățeanului, atunci îl vom vota, indiferent de partidul inițiator. Dacă nu, vom face opoziție”, a mai spus Șcheau.
Întrebat de gândul de ce s-a constituit acest grup acum, după ce în proiectul noii Constituții se prevede interzicerea formării de noi grupuri parlamentare pe parcursul legislaturii, deputatul Șcheau s-a declarat nemulțumit de timpul de care beneficiază la tribună.
„Este un gest pur tehnic pentru că altfel nu puteam să ne exprimăm și să ne desfășurăm activitatea cum trebuie. Noi suntem deja de ceva vreme deputați independenți și nu ne putem exercita mandatul de parlamentar. Avem câte 10-20 de secunde la tribună și în aceste condiții nu ne putem exprima, atunci când este cazul, dezamăgirea față de actul de guvernare”, a răspuns el.
Referitor la vechiul anunț al fostului lider de grup al PPDD, Radu Popa, privind înființarea unui nou grup parlamentar, Ion Șcheau a negat orice legătură cu acesta.
„Nu cunoaștem nimic despre Radu Popa, nu avem nicio legătură”, a spus acesta.
Membrii Comisiei pentru revizuirea Constituției au hotărât, în ședința de joi, 6 iunie, modificarea articolului 64, alineatul 4, interzicând astfel formarea de noi grupuri parlamentare pe parcursul legislaturii.