Fostul consilier al lui Corlățean va fi cel mai tânăr europarlamentar român
Negrescu are 28 de ani și activează în PSD de 11 ani, în organizația Alba. Negrescu nu este la prima sa candidatură pentru o funcție de parlamentar sau europarlamentar. În 2008, a candidat la alegerile parlamentare, iar în 2009 a candidat la alegerile europarlamentare, fără succes însă.
În 2008, în calitate de candidat al Alianței PSD-PC pentru Camera Deputaților în Colegiu 10 din București, a propus reducerea TVA la prezervative. „Trendul ascendent înregistrat de aceste statistici, coroborat cu faptul că media europeană a TVA la prezervative este de 10%, m-au determinat să aduc pe agenda publică o astfel de propunere. Promovarea unei astfel de inițiative va contribui nu doar la protejarea cetățenilor de riscuri inutile, ci va dovedi că știm să ne adaptăm ca societate la ritmul alert de viață pe care îl are populația”, preciza Negrescu la acel moment.
Între 2007 și 2009, Negrescu a fost consilierul lui Titus Corlățean, când acesta a deținut funcțiile de secretar al Comisiei de Politică Externă din Camera Deputaților, secretar general PSD și, ulterior, vicepreședinte al Comisiei de Afaceri Legale din Parlamentul European. Între 2013 și 2014, el a fost consilier personal în cadrul Ministerului Economiei – Departamentul pentru Energie.
Negrescu deține, din 2007, funcția de președinte-coordonator național al PES Activists România, structură cu peste 7.000 de membri în toată țara, compusă din membri și simpoatizanți PSD de toate vârstele. Din această funcție a promovat activitatea PES în România și a păstrat legătura cu partidele de stânga din Europa.
Negrescu este, din 2009, vicepreședinte PSD Alba, în 2009 fiind chiar președintele organizației, și din 2008, membru în cadrul Consiliului Național al PSD. El a deținut, între 2006 ș 2009, funcțiile de vicepreședinte PSD Sector 3 și de purtător de cuvânt.
Din 2009, Negrescu este cadru universitar la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, iar din 2012 este cadru universitar la SNSPA. Între 2006 și 2007 a fost jurnalist la RFI România. În 2011, Negrescu a devenit Doctor în Științe Politice la SNSPA, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene.
El deține un MBA în cadrul ASE și CNAM Paris, un Master în Afaceri Europene și Internaționale în cadrul IEP Grenoble și Universitatea Pierre Mendes France și o licență în științe politice la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.