Fostul ministru al Educației, despre Raluca Turcan: Îi ofer pentru ultima dată consultații gratuite
„Îi ofer pentru ultima dată consultații gratuite vice-premierului României, meditații poate să ia contra-cost de la Președintele statului. O anunț că transportul elevilor este reglementat în Legea Educației Naționale, însă metodologia de plată se face prin Hotărâre de Guvern, așa că invit Guvernul Orban să emită această hotărâre cât mai repede și cât mai bine. În ceea ce privește activitatea Parlamentului, o poftesc luni în plenul Senatului, pe doamna Turcan, unde avem la vot o inițiativă legislativă care prevede gratuitatea pe transportul intern, precum și gratuitatea la toate muzeele din România pentru copiii din învățământul preuniversitar”, a scris pe Facebook fostul ministru al Educației, Liviu Pop.
Potrivit postării în care fostul ministru adaugă articole din lege, elevii din învățământul obligatoriu, profesional și liceal acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic. De asemenea, elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației, și Cercetării, prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 52 călătorii dus-întors pe an, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.
Raluca Turcan a fost întrebată, miercuri, într-o conferință pe teme de educație, ce se va întâmpla cu transportul elevilor către școală, iar vicepremierul a declarat că dacă problema nu va fi rezolvată în Parlament, în două săptămâni, Guvernul își va asuma răspunderea.
„În maxim 2 săptămâni ne asumăm răspunderea pe transportul elevilor și anume includerea serviciilor de transport școlar în sfera serviciilor publice de transport. Ce înseamnă procedura asumării răspunderii? Înseamnă că ne punem mandatul pe masă pentru a rezolva această problemă a transportului elevilor spre școală. În două săptămâni, dacă problema nu este rezolvată în Parlament, ne asumăm răspunderea”, a spus Turcan.
Săptămâna trecută, mai mulți elevi au protestat în fața Ministerului Educației, reclamând că nu le este decontat transportul școlar, iar în unele localități acesta nu există.