Fostul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, s-a înscris în PDL

Publicat: 05 07. 2013, 17:32
Actualizat: 05 07. 2013, 17:32

Fostul ministrul al Jsutiției Cătălin Predoiu a intrat în PDL, urmând să ocupe o funcție de prim-vicepreședinte al partidului, au declarat vineri pentru MEDIAFAX surse din partid.

Potrivit surselor citate, decizia ca Predoiu să ocupe o funcție de prim-vicepreședinte al PDL se va lua sâmbătă, la Consiliul de Coordonare Națională al partidului.

Democrat-liberali s-au întrunit vineri, la Palatul Parlamentului, într-o ședință a Colegiului Director care a început la ora 16.00.

Cătălin Predoiu a deținut pentru prima dată portofoliul Justiției în Cabinetul Tăriceanu, fiind numit în funcție la 29 februarie 2008.

La alegerile parlamentare din noiembrie 2008, Predoiu a candidat din partea PNL pentru un mandat de deputat într-un colegiu din Buzău, dar a fost surclasat de candidatul PSD, Marian Ghiveciu.

În aprilie 2008, la instalarea în funcția de ministru al Justiției, Cătălin Predoiu declara că, în 1991, a semnat o adeziune de membru al PNL – Aripa Tânără, frecventând întrunirile politice până în 1992 inclusiv, iar în 1993 formațiunea și-a încetat activitatea.

În 22 decembrie 2008, Predoiu a fost numit, ca independent, ministru al Justiției în Guvernul Emil Boc I, el menținându-se în funcție în toate Cabinetele conduse de Emil Boc, dar și în cel condus de Mihai Răzvan Ungureanu.