Fostul ministru Varujan Vosganian, vizat de un dosar disjuns din Romgaz
Surse judiciare au declarat pentru agenția de presă MEDIAFAX că fostul ministru Varujan Vosganian este vizat într-un dosar disjuns din cel Romgaz, acesta fiind bănuit de constituirea unui grup infracțional organizat și de complicitate la delapidare, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.
Ancheta va avea loc însă numai în cazul în care Parlamentul va da aviz de urmărire penală în cazul său. Deocamdată, procurorii DIICOT nu au făcut o solicitare oficială către Camera Deputaților.
Dosarul Romgaz, în care sunt investigate infracțiuni de delapidare a companiei, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, cauza urmând să fie soluționată de instanța supremă. Printre cei judecați sunt fostul ministru Adriean Videanu și omul de afaceri Ioan Niculae.
Alături de cei doi vor fi judecați și Marin Mirea, Dan-Victor Alesandru, Viorel Palașcă, Ioana Apan, Alpar Kramer, Francisc Toth, Lucian Stancu, Marius Veza, Lucia Ionașcu și persoana juridică Interagro, acuzațiile fiind de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată și complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată.
Potrivit DIICOT, grupul ar fi fost inițiat la începutul anului 2005 de Ioan Niculae, fost acționar majoritar la Interagro, împreună cu administratorul firmei, Marin Mirea, și cu directorul comercial al SNGN Romgaz, fiind sprijinit ulterior de Alesandru Dan-Victor (fost secretar de stat în Ministerul Economiei în cursul anului 2005 și ulterior reprezentant al SC Interagro S.A.), Adriean Videanu (ministrul economiei în perioada decembrie 2008-septembrie 2010), Palașcă Viorel (secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei în perioada 2007-decembrie 2008), Apan Ioana (funcționară în cadrul Ministerului Economiei și membru în cadrul AGA respectiv președinte CA Romgaz S.A.).
„Grupul infracțional organizat a funcționat până la sfârșitul anului 2010 și a urmărit obținerea de beneficii materiale de către liderul grupului prin intermediul societății controlate de acesta -SC Interagro S.A. Astfel, în vederea realizării scopului grupului infracțional s-a urmărit și realizat delapidarea SNGN Romgaz SA (ce s-a constituit parte civilă în prezenta cauză), în sensul obținerii de gaze naturale la prețuri inferioare celor practicate în mod normal de partea civilă, prin obținerea în mod ilicit de discount-uri comerciale la care SC Interagro SA nu era îndrituită a le obține. Mecanismul infracțional presupunea ca gazele naturale să fie însușite din patrimoniul părții civile de către persoanele cu funcții de conducere, ce au calitatea de subiecți activi respectiv de administratori, pentru altul: pentru societatea controlată de către liderul grupului respectiv Interagro S.A”, transmite DIICOT într-un comunicat de presă.
Procurorii spun că grupul ar fi avut ca scop obținerea de gaze naturale „aproape în mod exclusiv din producția internă, care se comercializează la prețuri de aproximativ patru ori mai mici decât gazele naturale din import (în perioada analizată prețul fiind de aproximativ 120 dolari pe 1000 mc de gaze din producția internă și aproximativ 500 dolari pe 1000 mc gaze naturale din import), eludând reglementările legale care obligau la comercializarea gazelor naturale în amestec (gaze naturale din producția internă și gaze naturale din import, la un preț mediu).”
DIICOT susține că activitatea grupului s-ar fi desfășurat în două etape. Prima etapă ar fi fost perioada 2005-2007, interval în care Ioan Niculae nu ar fi apelat la ministerul Economiei, obținerea discount-urilor realizându-se prin ,,negociereaË® cu persoanele din conducerea SNGN Romgaz S.A, procurorii spabilind că membrii din palierele de comandă din cadrul SNGN Romgaz SA, cu complicitatea SC Interagro SA, prin crearea aparenței de legalitate, au prejudiciat societatea parte civilă prin însușirea pentru altul a gazelor naturale (cele de valoarea discount-urilor).
„Este de precizat faptul că în această perioadă SC Interagro S.A. a avut debite ce au crescut în mod constant și a costituit/depus garanții neîndestulătoare valorilor gazelor naturale livrate conform contractelor. S-a încercat eludarea constituirii garanțiilor și crearea aparențelor că persoana juridică inculpată nu ar înregistra debite restante prin încheierea unor convenții privind reeșalonarea datoriilor și astfel se proroga termenul de plată nemafiind scadent, dar care în fapt cauza alte pierderi părții civile. Acțiunea de înșușire a gazelor naturale s-a realizat prin intermediul contractelor de livrare a gazelor naturale către SC INTERAGRO SA, în care au fost incluse discounturi comerciale ce au variat între 2, 9 și 17 dolari SUA la 1000 mc. (în condițiile în care societatea nu a constituit garanții suficiente și înregistra debite/datorii vechi și mari)”, explică DIICOT.
Pentru perioada 2005-2007 s-au acordat discounturi în valoarea totală de 8.536.289,99 lei care nu ar fi trebuit să fie acordate SC Interagro SA deoarece înregistra datorii restante, arată sursa citată.
A doua etapă, în care discounturile acordate au reprezentat aproximativ 98 % din totalul acestora, s-a desfășurat în perioada 2008-2010, perioadă în care Ioan Niculae ar fi folosit influența sa ca puternic om de afaceri din România și ar fi apelat la persoane desemnate politic la conducerea Ministerului Economiei, care avea în subordine partea civilă ROMGAZ, spun procurorii.
„În perioada respectivă, 2008-2010, s-a urmărit și obținut majorarea discounturilor și implicit s-au obținut sume mai mari de bani ca produs al infracțiunii scop a grupului infracțional organizat. În această perioadă, grupul infracțional organizat a fost sprijinit de către reprezentanți din Ministerul Economiei, iar discounturilor au fost majorate la 40 USD la 1000 mc și au fost acordate (în cuantum de 40 respectiv 30 de dolari la 1000 mc) aproximativ 3 ani cu perioade scurte de întreruperi”, se arată în comunicatul de presă.
Procurorii descriu schema prin care s-ar fi livrat gaze naturale prin obținerea de discounturi de către SNGN Romgaz SA: „cu complicitatea membrilor din palierul SC INTERAGRO SA, membrii din palierul de comandă din Ministerul Economiei au emis Ordine de ministru, respectiv au elaborat Memorandumuri ce au fost supuse aprobării de către membrii Guvernului din acea perioadă (în perioada anilor 2009-2010 când ministrul economiei a fost inculpatul VIDEANU ADRIEAN) privind livrarea de gaze naturale de către SNGN ROMGAZ SA către SC INTERAGRO SA cu discounturi de până la 40 USD pe mmc. Astfel s-a stabilit că Ordinele și Memorandumurile au fost transpuse de palierul de execuție din cadrul Ministerului Economiei în hotărâri AGA, pe baza cărora persoanele de pe palierul de comandă din SNGN ROMGAZ SA, au însușit gazele naturale pentru altul, prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare, acte adiționale la acestea sau contracte de tranzacție, prin care gazele naturale au fost livrate către SC INTERAGRO SA, cu discounturi comerciale, la care în concret persoana juridică inculpată nu era îndrituită a le obține.”
Pentru perioada 2008-2010 s-au acordat discount-uri, în valoare totală de 274.094.041 lei.
„Este de subliniat că în domeniul gazelor naturale în perioada în care inculpatul VIDEANU ADRIEAN a fost ministru al economiei (n. decembrie 2008-octombrie 2010) a fost inițiată și aprobată în Guvern, Ordonanța de urgență nr. 54/2009, aprobată ulterior prin Legea nr. 332/2009 prin care s-a dispus ca livrarea gazelor naturale către consumatorii întreruptibili să se facă exclusiv din gazele naturale provenite din producție internă, al căror cost era cuprins între 1/4 și 1/3 din prețul gazelor naturale din import. Prin actele emise (atât ordine, memorandumuri), sub aparența legalității și opozobilității erga omnes, s-au creat modalități de realizare a scopului infracțional, acordându-se reduceri comerciale, precum și posibilitatea/dreptul de achiziționare de gaze naturale doar din producția internă la care a avut acces SC INTERAGRO SA, aproape în mod necondiționat, fără îndeplinirea cumulativă și efectivă a condițiilor prevăzute în acestea”, mai spune DIICOT.
În perioada 2005-2010, partea civilă SNGN Romgaz S.A. a facturat către SC Interagro SA o cantitate de 5.869.960,01 m.mc de gaze naturale cu discounturile incluse cu suma totală de 2.535.890.389,51 lei, gaze naturale ce au fost în valoare totală, fără discount de 2.827.623.944,62 lei.
Prejudiciul total adus Romgaz este de 282.630.330,49 lei.