Prima pagină » Știri politice » Fostul primar Cristian Poteraș, achitat în dosarul de abuz în serviciu; decizia nu este definitivă

Fostul primar Cristian Poteraș, achitat în dosarul de abuz în serviciu; decizia nu este definitivă

Fostul primar Cristian Poteraș, achitat în dosarul de abuz în serviciu; decizia nu este definitivă
Cristian Poteraș a scăpat de închisoare

Alături de Poteraș, au fost achitați și ceilalți cinci inculpați din dosar.

Totodată, instanța a dispus ridicarea sechestrului pus asupra bunurilor celor judecați.

Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 poate fi contestată la Tribunalul București.

În martie 2011, Cristian Poteraș, pe atunci primar al sectorului 6 și președinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe lângă Consiliul Local al Sectorului 6 București, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru abuz în serviciu.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2006, Cristian Poteraș, Gheorghe Floricică, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu și Dorina Piftor, în calitate de funcționari publici în cadrul Primăriei Sectorului 6 București și de membri în cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu și-au respectat atribuțiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu încălcarea dispozițiilor legale, a șase titluri de proprietate pentru suprafața totală de 119.647,64 mp teren intravilan situat în municipiul București, cu o valoare de piață, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei).

În mod identic, a arătat DNA, în toate cele șase situații, prin modalitatea în care au instrumentat cererile, au formulat propunerile de validare, au procedat la punerea în posesie și au eliberat titlurile de proprietate, inculpații au încălcat dispoziții legale imperative și metodologia de soluționare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, astfel că au fost retrocedate terenuri cu o situație juridică incertă sau chiar prin încălcarea dreptului de proprietate al altor persoane.

Citește și