Prima pagină » Știri politice » Fostul șef al PDL Diaspora, acuzat că a plecat din Modrogan cu tot cu calorifere. Brânză: „Caloriferele erau închiriate, le-a luat firma înapoi”

Fostul șef al PDL Diaspora, acuzat că a plecat din Modrogan cu tot cu calorifere. Brânză: „Caloriferele erau închiriate, le-a luat firma înapoi”

După ce în urmă cu câțiva ani fostul senator Marius Marinescu a plecat din PDL cu tot cu vasul de la toaletă, istoria se repetă. De această dată, demisia lui William Brânză de la șefia PDL Diaspora a fost urmată și de golirea sediului din Modrogan al organizației din care au fost luate caloriferele și prizele, spațiul fiind practic devastat.

După ce în urmă cu câțiva ani fostul senator Marius Marinescu a plecat din PDL cu tot cu vasul de la toaletă, istoria se repetă. De această dată, demisia lui William Brânză de la șefia PDL Diaspora a fost urmată și de golirea sediului din Modrogan al organizației din care au fost luate caloriferele și prizele, spațiul fiind practic devastat. Pedeliștii spun că le-a luat Brânză. Acesta zice că erau închiriare de la o firmă care și le-a recuperat.

Fotografii cu sediul devastat au fost postate  pe facebook de TDL România, însoțite de comentariul „Domnul William nu a făcut mare Brânză. Nici la alegeri, dar a reușit cu sediul Diasporei”

„Am înțeles că domnul Brânză a plecat cu tot cu caloriferele din sediu. Probabil vom avea o discuție în Biroul Permanent Național și vom acționa în consecință”, a declarat, pentru gândul, prim-vicepreședintele PDL Diaspora, Eugen Tomac.

De partea cealaltă, William Brânză spune că nu el luat caloriferele din sediu, susținând că acestea erau închiriate de la o firmă care și le-a luat înapoi.

„Nici nu știam că nu mai sunt calorifere, de la tine aud pentru prima dată. Eu când am preluat sediul PDL Diaspora, am făcut contract cu o firmă care m-a aprovizionat cu mobilier, cu calorifere, cu tot, iar când am decis să nu mai prelungesc contractul, bănuiesc că firma a venit și și-a luat toate lucrurile, că oricum îi aparțineau. Eu nici măcar nu am fost în țară, m-am întors din SUA acum vreo două săptămâni. Probabil domnul Tomac se aștepta să găseasca tot sediul utilat, mobilat, cred că nu știe că trebuie să fac un contract cu o firmă ca sa-ți închiriezi lucrurile astea,sau le cumperi dacă vrei să-ți rămână ale tale. Asta e procedura, așa se face”, a declarat, pentru gândul William Brânză. 

Sursa foto: Facebook/TDL Romania

 

Citește și