Fostul viceprimar al Iașiului Romeo Olteanu, instalat în funcția de prefect în prezența lui Corlățean
Fostul viceprimar al Iașiului Romeo Olteanu a fost instalat, sâmbătă, în funcția de prefect al județului, în prezența ministrului Justiției, Titus Corlățean, el înlocuindu-l pe Marian Bosianu, care a ocupat acest post doar o lună și jumătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ceremonia instalării noului prefect al județului Iași a avut loc sâmbătă la prânz în Sala Mare a Prefecturii ieșene, în prezența ministrului Justiției, Titus Corlățean, a unor lideri locali PSD, PNL și PC, dar și a zeci de șefi de instituții din județul Iași.
Noul prefect al județului Iași este Romeo Olteanu, fost viceprimar PSD al municipiului Iași în perioada 2008-2012, el înlocuindu-l pe Marian Bosianu, instalat în acest post luna trecută, la propunerea PSD Iași.
Marian Bosianu a spus, în discursul său, că el a cerut înlocuirea sa din funcție și că pleacă din prefectură cu „sentimentul datoriei împlinite”. Bosianu a afirmat că va reveni la conducerea Gărzii Financiare Iași.
La rândul său, noul prefect al județului, Romeo Olteanu, a afirmat că va fi un prefect al dialogului și a promis că în timpul mandatului său Prefectura nu va fi folosită ca „instrument de atac politic”.
„Îi mulțumesc domnului Nichita (Gheorghe Nichita, primar al municipiului și lider al PSD Iași – n.r.) că în urmă cu patru ani m-a luat în echipa primăriei. Se pare că nu l-am dezamăgit”, a afirmat Romeo Olteanu.
La rândul său, ministrul Justiției, Titus Corlățean, a spus că noul prefect de Iași va trebui să vegheze la respectarea legalității în județ și a amintit că principala responsabilitate a acestuia va fi organizarea unor alegeri corecte, în toamnă, în județul Iași.
„Avem de adus pacea în această țară. România nu poate funcționa într-o țară cu război continuu, fără respectarea regulilor de bază a democrației”, a spus ministrul Titus Corlățean.
Romeo Olteanu a fost membru a trei partide, PNL (1992-1999), Partidul Moldovenilor (1999-2002) și PSD (din 2002).
Începând cu anul 1992, Olteanu a fost consilier local, iar în anul 2008 a fost ales viceprimar al municipiului Iași, el fiind considerat un apropiat al actualului primar PSD al Iașiului, Gheorghe Nichita.