Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Klaus Iohannis se plimbă cu Land Cruiser în safari / Cum a fost fotografiat președintele în Kenya

VIDEO | Klaus Iohannis se plimbă cu Land Cruiser în safari / Cum a fost fotografiat președintele în Kenya

Președintele Klaus Iohannis a mers cu soția la întâlnirea cu ministrul pentru protejarea naturii din Republica Kenya, Alfred Nganga Mutua. Oficialii s-au plimbat în Parcul Național Nairobi.

UPDATE 16.30

La Parcul Național Nairobi, președintele a „aprofundat la strategiile de implicare a comunităților locale în protejarea biodiversității”, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Palatul Cotroceni a ținut să menționeze în comunicat că președintele a fost invitat să viziteze obiectivul, „similar altor șefi de stat”.

În cadrul vizitei de stat în Kenya, similar altor șefi de stat, Președintele României, Klaus Iohannis, a fost invitat de partea kenyană să viziteze Parcul Național Nairobi, care este unic în lume prin faptul că aduce aproape de mediul urban o biodiversitate variată.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că educația este esențială în protejarea mediului și limitarea schimbărilor climatice și că va susține și promova cooperarea între România și Kenya în domeniul educației pentru mediu, mai precizează comunicatul Administrației Prezidențiale.

Sursa: Administrația Prezidențială

Știrea inițială

Imaginile nu vin de la Administrația Prezidențială. Kenya Wildlife Service a postat imaginile pe contul de pe rețeaua X.

Astăzi, secretarul de Cabinet pentru Ministerul Turismului și Faunei Sălbatice a avut onoarea de a-i găzdui pe distinsul Președinte al României Klaus Iohannis și pe Prima Doamnă Carmen Iohannis, este mesajul alăturat.

Reamintim că președinte Iohannis se află într-un turneu de 9 zile în mai multe țări africane. Klaus Iohannis „aprofundează relațiile cu partenerii africani” din Kenya, Tanzania, Senegal și Cabo Verde.

În prima zi petrecută în Kenya, au fost semnate patru memorandumuri de înțelegere pe subiecte printre care se află mediul, domeniul sanitar veterinar, cercetarea și cooperarea agricolă, precum și cooperarea diplomatică.

Cu aceeași mașină s-a plimbat și familia regală britanică. Majestăților Lor au fost în Parcul Național Nairobi, singurul parc național din lume situat într-o capitală, pe 1 noiembrie.

 

Miercuri, președintele și soția sa vor vizita școala de fete Uthiru Girls High School, din Nairobi. Vizita reprezintă un eveniment pentru strategii kenyeni, care au anunțat pe Twitter.

Președintele Iohannis este așteptat să-și prelungească șederea în Kenya, în special la Nairobi. Punctul culminant al zilei este programat pentru joi, cu o vizită la Liceul de Fete Uthiru, subliniind angajamentul României pentru educație și dezvoltarea tinerilor, a scris pe X Oscar Sudi Junior, un strateg politic și economic.

– President Iohannis is expected to extend his stay in Kenya, specifically in Nairobi. The highlight of the day is scheduled for Thursday, with a visit to Uthiru Girls High School, underscoring Romania’s commitment to education and youth development. pic.twitter.com/dhpcLnnULW


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Insolit/Inedit: „Deșteaptă-te Române”, în varianta africană. Cum i-au cântat kenyenii Imnul României lui Iohannis

Klaus Iohannis, vizită în Kenya. Bilanțul primei zile: ”Au fost semnate 4 Memorandumuri de înțelegere”

Citește și